11:59 18 Ianuarie 2017
Chişinău-6°C
În direct
Vlad Filat

Filat a reuşit se îmbogăţească chiar şi în închisoare

© Sputnik/ Мирослав Ротарь
Moldova
Sa primesc un link scurt
099830

Ex-premierul Vladimir Filat, condamnat de prima instanţă la 9 ani de închisoare în penitenciar de tip închis, şi-a făcut publică declaraţia de avere.

CHIŞINĂU, 10 oct – Sputnik. La Curtea de Apel Chişinău continuă marţi, 11 octombrie, examinarea dosarului ex-premierului Vladimir Filat, care a fost condamnat de prima instanţă la 9 ani de închisoare în penitenciar de tip închis pentru acte de corupţie. Şedinţa este anunţată pentru ora 14.00.

Chiar dacă a fost condamnat, Filat continuă să fie deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea PLDM până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile. În acest caz, liberal-democratul este obligat să facă publică declaraţia sa de avere.

Instituţie penitenciară
© Sputnik/ Мирослав Ротарь

Astfel, potrivit declaraţiei de avere pentru anul 2015, Filat a avut un salariu de la Parlament de peste 114,13 mii de lei şi o plată compensatorie de 12,2 mii de lei. Totodată, deputatul încarcerat a mai avut un venit de 3 milioane de lei dividende de la firma sa Kapital Invest Company şi 15 mii de euro de la cumetria fiicei sale.

Filat mai declară o casă de locuit de 180 de metri pătraţi, cu o valoare cadastrală de peste 3,2 milioane de lei, un apartament de aproape 81 de metri pătraţi şi două garaje de 46 de metri pătraţi şi de 42 de metri pătraţi.

Ex-premierul mai indică în declaraţia sa de avere pe care a semnat-o la finele lunii martie a acestui an şi două maşini: Toyota Corolla şi Porsche Cayenne, confiscate ulterior de prima instanţă.

Vladimir Filat are şi câteva conturi consistente în mai multe bănci: un cont de 44,5 mii de euro, altul de 22,2 mii de dolari, al treilea de peste 272 de mii de lei, al patrulea – de 15 mii de euro şi unul de 2,5 mii de lei.

De asemenea, acesta mai deţine şi peste 93% cota de participare în SC Kapital Invest Company, cu o valoare de peste 2,14 milioane de euro.

Ex-premierul Vladimir Filat a fost condamnat de prima instanţă la nouă ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă. Magistraţii au mai decis confiscarea tuturor bunurilor lui Filat, care au fost dobândite ilicit. Astfel, s-a stabilit confiscarea a patru automobile de lux în valoare de 4,5 milioane de lei. Vor fi confiscate, de asemenea, mai multe bunuri dobândite ilicit cu o valoare totală de peste 791,2 milioane.

Avocaţii lui Filat cer eliberarea clientului lor din închisoare, iar procurorii solicită 19 ani de detenţie pe numele fostului premier. 

Fostul şef al Guvernului şi deputat PLDM a fost reţinut la 15 octombrie 2015, imediat ce Parlamentul i-a retras imunitatea de deputat.

Tematic

EXCLUSIV: noi capete de acuzare pe numele lui Vladimir Filat
Filat: din greşeală, am acceptat un Porsche Cayenne
Tagurile:
declaraţie de avere, penitenciar, Vlad Filat, Moldova, corupţie
Reguli de utilizareCOMENTARII


24SMI



Știrile Zilei