06:28 05 Decembrie 2016
Chişinău-6°C
În direct
Pensionari

Proteste în Moldova: mărul discordiei reforma sistemului de pensii

© Sputnik/ Evghenii PANASENCO
Moldova
Sa primesc un link scurt
20710

Sindicatele anunță proteste dacă nu vor fi luate în calcul propunerile lor cu privire la reforma sistemului de pensii din Moldova.

CHIȘINĂU, 1 dec  - Sputnik. Comitetul Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) își exprimă indignarea față de termenul restrâns pus la dispoziție pentru examinarea proiectului de lege privind reforma sistemului de pensii, care a fost prezentat pentru consultări publice de către Ministerul Muncii Protecției Sociale și Familiei.

Președintele CNSM, Oleg Budza, susține că doar două zile pentru examinarea unui proiect de reformă de asemenea anvergură sunt insuficiente, fapt ce compromite principiile unui parteneriat social corect și constructiv.

Nedumerirea sindicaliștilor ține și de faptul că o parte din propunerile lor, prezentate anterior, nu au fost luate în considerare. Printre normele propuse în proiect, care nu au fost susținute de CNSM, se regăsesc: majorarea vârstei de pensionare pentru bărbați și femei și majorarea stagiului de cotizare, indexarea pensiilor doar în baza indicelui prețurilor de consum și doar atunci când acesta va depăși 2%, neinstituirea pensiei de bază și anularea suportului financiar pentru beneficiari.

”Conceptul elaborat în grupul de lucru responsabil de reforma sistemului de pensii a fost unul mult mai bun decât proiectul de lege propus spre discuții și este regretabil că s-a făcut abstracție de mai multe propuneri ale partenerilor sociali”, a declarat Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM.

Sindicaliștii au formulat un șir de obiecții și propuneri pentru perfecționarea legislației în acest domeniu și insistă ca acestea să fie puse în discuție la ședința din 2 decembrie a Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective.

”În cazul în care poziția CNSM nu va fi luată în considerare de nici o platformă de discuție din cadrul dialogului social, sindicaliștii își asumă dreptul la organizarea acțiunilor de protest”, anunță CNSM.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Tematic

Proiectul este gata: detalii privind reforma sistemului de pensii din Moldova
Revoluție în sistemul de pensii pentru angajații structurilor de forță
Tagurile:
vârsta de pensionare, pensie, sindicate, reformă, Moldova, CNSM, Sergiu Sainciuc
24SMI



Știrile Zilei