06:23 05 Decembrie 2016
Chişinău-6°C
În direct
Cercetaţi penal

De ce sunt cercetaţi penal „Carandaș" şi acoliţii săi

© Sputnik/ Евгений Биятов
Societate
Sa primesc un link scurt
7910

Oamenii legii au reuşit să destructureze o grupare infracţională specializată în sustragerea automobilelor de lux din Uniunea Europeană.

CHIŞINĂU, 14 oct — Sputnik. Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei, este vorba de şapte persoane, cetățeni ai Ucrainei, Kazakhstanului și Moldovei, cercetați penal de Direcția Combaterea Crimelor Organizate a Inspectoratului Național de Investigații și organele de forță din UE.

Bărbații cu vârste cuprinse între 29 și respectiv 51 de ani, sunt suspectați de furtul unor automobile din Germania, Austria și Cehia. Capul grupării de 51 de ani, alias „Carandaș" și un alt membru a grupului domiciliați în Chișinău au fost anterior judecați pentru jaf, tâlhării, escrocherii și huliganism.

„Gruparea a intrat în vizorul forțelor de ordine de circa cinci luni, timp în care polițiștii au stabilit modul de acționare a suspecților", precizează sursa.

În cadrul urmăririi s-a stabilit că membrii grupului sustrăgeau mijloacele de transport după care acestea erau dotate cu acte și plăcuțe de înmatriculare false, înregistrate în RM. Plăcuțele și actele erau transportate prin intermediul altui membru al grupului în UE iar mașinele erau comercializate ulterior pe teritoriul Ucrainei și Moldovei.

Ofițerii de investigații în comun cu organele abilitate din Cehia și Ungaria au reținut recent doi membri ai grupului. Unul din ei, cetățean al Ucrainei, a fost reținut în Germania, chiar în momentul răpirii unui automobil de model „BMW X5". Totodată, un alt membru al grupului, cetățean al Republicii Moldova a fost reținut în Ungaria în timp ce transporta din Germania în RM un automobil de model „BMW X5", cu plăcuța de înmatriculare și pașaportul tehnic al automobilului false, înregistrate la fel în RM.

Obiecte furate
Obiecte furate

La data de 12 octombrie curent, angajații Inspectoratului Național de Investigații au efectuat mai multe percheziţii la domiciliile membrilor grupului din municipiul Chișinău, în urma cărora au fost depistate mai multe obiecte ce prezintă interes la cercetarea cauzei penale și anume: 13 chei de la lacătele diverselor automobile cum ar fi "Mecedes", "BMW", "Lexus", "Toyota", 32 de microcipuri din cheile diferitor automobile, un automobil de model "Mercedes Benz" cu numere de înmatriculare din regiunea Transnistreană, cu semne vădite de falsificare atât a pașaportului tehnic cât și a plăcuțelor de înmatriculare, 8 tije metalice special confecționate conform mostrelor de chei auto, destinate transmiterii membrilor grupului criminal nominalizat în țările Uniunii Europene.

Dacă persoanele se vor dovedi a fi vinovate, aceștia riscă închisoare de la 7 la 12 ani.

La moment, angajații Inspectoratului Național de Investigații în comun cu organele abilitate din Uniunea Europenă întreprind măsuri de documentare a tuturor membrilor grupului criminal, cu anihilarea ulterioară a acestora și stabilirea unităților de transport sustrase.

 

Tematic

Hoţul care i-a spart maşina lui Chirtoacă a fost prins. Iată cine este
Noi maşini de lux în garajul lui Filat
Tagurile:
reţinut, maşini de lux, furt, grupare, IGP, Cehia, Ungaria, Germania, UE, Moldova
24SMI



Știrile Zilei