06:24 05 Decembrie 2016
Chişinău-6°C
În direct
Întrunire în formatul normand la forumul Asia-Europa

Pericol de război: Putin, Merkel, Hollande și Poroșenko se întâlnesc de urgență

© Sputnik/ Alexey Nikolsky
În lume
Sa primesc un link scurt
72252

Miercuri are loc o reuniune de urgență la Berlin, în formatul normand, la care vor participa Vladimir Putin, Angela Merkel, Francois Hollande și Petro Poroșenko. Aceasta va fi prima vizită a lui Putin în Germania după anexarea Crimeii și după introducerea sancțiunilor.

CHIȘINĂU, 19 oct — Sputnik. Corespondenții Russia Today au aflat de la experți care sunt înțelegerile la care ar putea să ajungă cei patru lideri politici.

Întâlniri în acest format au mai avut loc, însă acestea erau anunțate din timp. De această dată cei patru lideri se întrunesc ad-hoc din cauza că situația din Ucraina s-a acutizat brusc, consideră expertul Alexandr Rar de la Consiliul german pentru politică externă.

Preşedintele Federaţiei Ruse Vladimir Putin
© Sputnik/ Сергей Гунеев

„Neîndeplinirea acordurilor de la Minsk afectează imaginea Europeni. Acestea erau considerate o mare realizare diplomatică, însă rezultate nu au fost și nu sunt. De aceea Europa nu poate să privească cu indiferență la modul în care se derulează lucrurile. Atât Merkel, cât și Hollande înțeleg că dacă va fi ratat momentul și situația din Ucraina va degrada, acordurile de la Minsk vor fi înmormântate pentru totdeauna. Mai mult, ar putea fi reluate acțiunile militare active în Estul Ucrainei și situația din regiune va scăpa de sub control, transformându-se într-o confruntare militară de durată similară cu cea din Siria", a subliniat Rar.

Problema siriană

Un alt catalizator al întrunirii este considerată situația din Siria, care a devenit extrem de critică în ultimele câteva zile. Într-o discuție cu RT, jurnalistul german Filipp Blater a opinat că cei patru lideri vor căuta inclusiv soluții pentru problema siriană.

„Toate acestea reprezintă verigi ale aceluiași lanț. Asasinarea lui Motorola (unul dintre cei mai proeminenți combatanți proruși) la Donbas, luptele de lângă Mosul, amenințările lansate de Obama și Biden la adresa Rusiei. Situația internațională este încordată la maximum, iar Germania trebuie cel puțin să încerce să reglementeze această confruntare. Însă este puțin probabil ca această tentativă să fie una reușită, or SUA controlează politica externă a Germaniei", este de părere Blatter.

Serviciul de presă al executivului Germaniei a confirmat faptul că Merkel se pregătește pentru întâlnirea liderilor celor patru țări, dar a refuzat să ofere detalii despre agenda discuțiilor.

Tematic

Rusia și SUA au întrerupt cooperarea privind pacificarea Siriei
Tagurile:
Estul Ucrainei, Motorola, jurnalist, confruntare, război, Minsk, RT, Russia Today, François Hollande, Angela Merkel, Vladimir Putin, Petro Poroşenko, Rusia, Germania
24SMI



Știrile Zilei