Deputat de la Kiev: „datorită” lui Poroșenko, ucrainenii au revenit în anii `90

© Sputnik / Михаил Воскресенский / Trecere la banca de fotografiiКиев накануне выборов
Киев накануне выборов - Sputnik Moldova
Nivelul de trai în Ucraina continuă să scadă, însă autoritățile nici nu se gândesc să schimbe situația, iar cetățenilor din categoria sociovulnerabilă nu le-a mai rămas decât să spere la o minune, menționează un deputat al Radei de la Kiev din partea fracțiunii „Blocul de opoziție”.

CHIȘINĂU, 18 aug – Sputnik. Cheltuielile populației din Ucraina continuă să crească, în timp ce salariile și pensiile nu au mai fost indexate demult, constată Vadim Rabinovici, deputat al poporului din partea fracțiunii „Blocul de opoziție”, transmite agenția Sputnik cu referire la RIA Novosti.

Încălzire, Отопление - Sputnik Moldova
Ucraina planifică să reducă temperatura minimă admisibilă în apartamente

„Autoritățile s-au obrăznicit cu totul. Deja de un an şi jumătate în Ucraina sunt înghețate salariile și pensiile, deja de jumătate de an veniturile cetățenilor sunt înghițite de inflația care creşte în fiecare lună, deja de jumătate de an majoritatea ucrainenilor își socotesc fiecare bănuț. Și cu toate acestea, statul îi tratează pe cetățeni ca pe niște vite de muls. El își rezolvă toate problemele din contul banilor din buzunarul oamenilor de rând”, a comentat deputatul ucrainean.

Algoritmul acțiunilor guvernului de la Kiev este simplu: dacă nu ajung bani în bugetul țării, trebuie pur și simplu majorate impozitele, iar problema fondului locativ degradat este soluționată prin majorarea tarifelor. Nimeni nu se ocupă de corupția din țară. Drept urmare, pentru toate păcatele celor de la putere plătește poporul simplu.

„Datorită” autorităților, oamenii au revenit în anii `90. Pensionarii stau zilnic în fața dilemei: să mănânce sau să-şi cumpere medicamente. Iar bugetarii trebuie să aleagă între a plăti pentru serviciile comunale sau a-și pregăti copilul de școală. Cetățenii din pătura sociovulnerabilă speră doar la o minune și la voluntarii care nu pot rămâne indiferenți”, a concluzionat pesimist Vadim Rabinovici.

 

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала