Парламент Республики Молдова - Sputnik Moldova
Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Munteanu face prognoze apocaliptice

© Sputnik / Евгений ПанасенкоValeriu Munteanu Валерию Мунтяну
Valeriu Munteanu Валерию Мунтяну - Sputnik Moldova
„Soluţia este crearea de urgenţă a unei guvernări de către PL, PLDM, PDM şi Grupul Leancă”, este de părere Munteanu.

CHIŞINĂU, 17 noiembrie – Sputnik. Ministrul liberal al Mediului, Valeriu Munteanu, a declarat marţi la o conferinţă de presă organizată de PL că ţara se află într-o situaţie foarte sumbră.

„Ca membru al Guvernului în exerciţiu, pot să vă spun că Republica Moldova se află într-o situaţie foarte sumbră. Furtul miliardului a provocat statului nostru mari suferinţe şi ele riscă să devină agonie. Fiecare zi fără guvern proeuropean înseamnă pierderi de milioane pentru ţară”, a declarat Munteanu.

Demnitarul a precizat că „au fost blocate zeci de proiecte investiţionale în valoare de zeci de milioane de lei”.

Potrivit lui Munteanu, „busola este FMI, care a suspendat dialogul cu Republica Moldova din cauza incoerenţei şi instabilităţii politice la Chişinău. După acest exemplu, mai apoi au procedat la fel şi alţi parteneri. Astfel, în exerciţiul bugetar al lui 2015 riscă să nu ajungă milioane de euro, care au fost preconizaţi”.

„Asta poate conduce la o situaţie dramatică, fapt ce se vede deja la mijlocul lunii noiembrie. Vorbesc despre capacitatea guvernului de a-şi onora obligaţiunile financiare. S-au acumulat datorii enorme, iar pentru a remedia situaţia avem nevoie de guvern stabil”, a mai spus Munteanu.

El a subliniat că „doar la Ministerul Mediului, peste 20 de milioane de euro, bani ce trebuiau să vină din donaţii, sunt deja blocaţi. Iar cifrele sunt mult mai mari în educaţie, transporturi şi alte domenii”.

Valeriu Munteanu a avertizat că dacă nu va fi format de urgenţă guvernul proeuropean şi nu va fi reluat dialogul cu FMI, vom ajunge în situaţia când nu vom putea achita nici facturile elementare.

„Soluţia este crearea de urgenţă a unei guvernări de către PL, PLDM,  PDM şi Grupul Leancă”, a conchis Munteanu.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала