Парламент Республики Молдова - Sputnik Moldova
Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Liberalii luptă vitejește pentru dezastrul din primăria capitalei

© YoutubeIon Ciobanu, consilier liberal, Consiliul Municipal Chișinău
Ion Ciobanu, consilier liberal, Consiliul Municipal Chișinău - Sputnik Moldova
Consilierii Partidului Liberal din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) au luptat vitejește joi împotriva inițiativei privind crearea unei comisii de control asupra modului în care este reprezentată instituţia în instanțele de judecată.

CHIȘINĂU, 2 iun – Sputnik. La ședința de joi a CMC, consilierii liberali s-au opus cu vehemență propunerii privind includerea pe ordinea de zi a unui proiect de decizie referitor la crearea unei comisii de control asupra modului în care CMC este reprezentat în instanțele de judecată.

Dorin Chirtoacă - Sputnik Moldova
Politică
PPEM despre Chirtoacă: a transformat Chișinăul în parc de aventuri, demisia

Conform propunerii venită din partea consilierilor PPEM, care recent au anunțat că vor pune umărul la demiterea primarului Dorin Chirtoacă prin referendum, în cadrul CMC ar urma să fie constituită o comisie, în activitatea căreia consilierii s-ar implica pe bază de voluntariat.

Sarcina acestei comisii ar fi controlul riguros asupra modului în care angajații primăriei capitalei, responsabili de reprezentarea acesteia în judecată, își îndeplinesc obligațiunile legale.

Împotriva acestei inițiative s-au ridicat consilierii Partidului Liberal. Președintele fracțiunii liberale din CMC, Ion Ciobanu, a declarat:

”Nu-mi imaginez cum un om care nu este angajat, va face voluntariat și va apăra primăria în dosare cu interese de milioane. Nu încercați nici măcar să puneți în discuție asemenea propuneri și asemenea ilegalități”, a spus Ciobanu.

În replică, ceilalți consilieri l-au atenționat pe Ion Ciobanu de la PL că activitatea consilierilor municipali este una voluntară și că dacă ar fi valabilă logica liberalului, tot ce face CMC ar reprezenta o activitate lipsită de sens.

De asemenea, consilierii din alte fracțiuni au încercat în repetate rânduri să-i explice liberalului Ciobanu că această comisie nu are menirea de a se implica în procesele judecare și nici de a dubla activitatea organelor primăriei, ci doar de a monitoriza modul în care administrația publică locală este reprezentată și apărată în judecată.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала