Băsescu, condamnat definitiv la ani de închisoare

© Sputnik / Виталий Белоусов / Trecere la banca de fotografiiНаручники. Cătușe
Наручники. Cătușe - Sputnik Moldova
Curtea de Apel Constanța a dat joi sentința definitivă în dosarul fratelui fostului președinte Traian Băsescu, acuzat pentru trafic de influență și condamnat la 4 ani de închisoare.

BUCUREŞTI, 16 iunie — Sputnik. În dosar a mai fost condamnat şi Marian Căpățână la 3 ani de închisoare, conform Digi24.

Fratele fostului președinte al României Traian Băsescu, Mircea Băsescu, a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare. Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Mircea Băsescu și Marian Căpățână în iunie 2014 pentru trafic de influență și complicitate la trafic de influență.

Traian Băsescu Траян Бэсеску - Sputnik Moldova
Traian Băsescu, citat de Parchetul General în dosarul de spălare de bani

Potrivit procurorilor, între 20 februarie 2011 şi 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la Florin Anghel prin intermediul inculpatului Marian Căpățână. Pentru această sumă, Mircea Băsescu i-a promis că va interveni în justiţie pentru a soluționa cauza referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl acestuia (Sandu Anghel), precum și a altor cereri incidente în cauză, cu scopul de a obține o hotărâre favorabilă, informează Agerpres.

Mircea Băsescu ar fi trebuit să obţină pentru Sandu Anghel fie o condamnare cu o pedeapsă mică, fie punerea în libertate.

Marian Căpățână a fost condamnat la 3 ani de închisoare, în acelaşi timp Instanța a decis şi confiscarea sumei de 265.000 de euro.

La ultimul termen din acest dosar procurorul DNA a solicitat pedeapsa maximă pentru Mircea Băsescu, adică 7 ani de închisoare cu executare.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала