Marea Britanie nu va mai prezida niciodată UE

Marea Britanie a fost lipsită de dreptul de a mai prezida Consiliul European (CE), ca urmare a referendumului pentru ieșirea din UE.

CHIȘINĂU, 27 iulie — Sputnik. Marea Britanie a fost exclusă din lista statelor care ar urma să dețină președinția Uniunii Europene, ca urmare a rezultatelor referendumului cu privire la ieșirea din Uniunea Europeană. În acest fel, în a doua jumătate a anului 2017, președinția UE va fi exercitată de Estonia, comunică RIA Novosti.

"Decizia a fost luată. În a doua jumătate a anului 2017, în cadrul Consiliului European, președinția Uniunii Europene va reveni Estoniei", a comunicat serviciul de presă al CE.

În legătură cu Brexit, Consiliul European a efectuat unele modificări în calendarul președințiilor statelor-membre. Estonia, care urma să prezideze UE în a doua jumătate a anului 2018, va substitui acum Marea Britanie.

România urmează să preia președinția Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2019, cu șase luni mai devreme decât prevedea calendarul anterior.

Reamintim că la 23 iunie, rezidenții britanici au votat în favoarea ieșirii Regatului Unit din comunitatea europeană.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала