Виноградник - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Povestea motanului Barsik din Comrat care a zădărnicit un divorț la Chișinău

© SputnikPisică
Pisică - Sputnik Moldova
Această istorie emoționantă s-a întâmplat chiar în ajunul sărbătorilor de iarnă și pretinde cu toată îndrăzneala a fi „o minune de Crăciun” care s-a produs într-o familie din Moldova.

Victor și Inga (din considerente etnice, nu vom indica numele de familie) au făcut cunoștință acum cinci ani la o petrecere. Chiar de la bun început între ei s-a produs acel schimb de fluizi perceput doar de ei doi. Astfel, în scurt timp s-au căsătorit și în familia lor a apărut un copil. Însă acel sentiment luminos care i-a unit a picat testul grijilor cotidiene: scutece, nopți nedormite, plânsetul copilului…

În familie au pornit scandalurile. Iar Inga a lăsat totul baltă și a plecat la mama, la Comrat, luând cu ea fetița de un anișor, dar și pe motanul Barsik.

Tânăra femeie a decis să ia motanul pentru a-i face într-adevăr în ciudă soțului. Deseori, în cazul divorțurilor, multe chestiuni mai puțin plăcute se fac anume în ciuda celuilalt.

© Photo : Elena ComolovaMotanul Barsic
Motanul Barsic - Sputnik Moldova
Motanul Barsic

La Comrat, Barsik nu-și putea găsi locul și a fugit

Motanul parcă simțise că în familie au apărut probleme. Nu-și găsea locul în noua locuință. Iar la un moment dat a dispărut. Inga s-a întristat puțin, însă fiind ocupată cu fetița, a dat din mână a lehamite: ca să vezi, a dispărut Barsik… Ei și?

Dar istoria nu se încheie aici.

Câteva luni mai târziu, Barsik, într-un hal fără de hal, cu o ureche mușcată, își face apariția… la Chișinău. Nu se știe prin ce minune a găsit casa în care locuia Victor și i-a dat prin cap să intre înăuntru prin fereastră.

„Acesta-i un semn!", a decis tânărul tată, zărindu-l pe Barsik.

În aceeași clipă a pus mâna pe telefon:

© Photo : Elena ComolovaMotanul Barsic
Motanul Barsic - Sputnik Moldova
Motanul Barsic

„Inga, îți închipui, Barsik s-a întors acasă la noi!"

Familia s-a reunit

Face oare să mai spunem că, după această întâmplare, familia s-a reunit? Victor și Inga au ajuns la concluzia că, odată ce Barsik a fost în stare să străbată o asemenea distanță (de la Comrat până la Chișinău sunt circa 100 km!), să depășească durerea pierderii stăpânului și a prietenului, ruinarea cuibului îndrăgit, înseamnă că o criză în familie nu reprezintă în niciun caz un motiv de divorț. Astfel, Barsik a făcut o adevărată minune, iar familia va întâmpina noul an împreună!

Iată ce înseamnă dragostea unei feline, care uneori poate fi mai subtilă, mai înțeleaptă, mai devotată decât oamenii. Pe vremuri, poetul rus Fedotov scria: cu cât mai mult cunoști viața, cu atât mai mult iubești animalele.

Apropo, veterinarii menționează că animalele de companie sunt capabile să facă multe lucruri neașteptate de dragul stăpânilor lor.

„Istoria cunoaște mai multe cazuri de acest fel. Pornind de la experiența mea de veterinar, por spune că o pisică, pomenindu-se întro situație complicată, se poate orienta datorită instinctului, revenind acasă", a spus pentru Sputnik medicul veterinar Serghei Zadorin.

© Nicolai KibichDrumul spre casa dragă
Drumul spre casa dragă - Sputnik Moldova
Drumul spre casa dragă

Acesta a specificat că motanii sunt capabili de astfel de „fapte eroice", indiferent de distanța pe care trebuie să o parcurgă. Prin urmare, avem tot dreptul să afirmăm că istorii de genul celei de mai sus există cu adevărat.

„Pisicile au niște capacități aparte care le permit să revină acasă. În timp ce câinii, spre deosebire de pisici, se rătăcesc mai des. Pentru ei este mai greu să se orienteze și să găsească drumul spre casă", a conchis Zadorin.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала