Микрофон в студии радио Sputnik  - Sputnik Moldova
Radio
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Cineva vrea să îngrașe porcul la CMC

Consilierii socialiști au anunțat că vor boicota ședința de vineri a Consiliului Municipal Chișinău (CMC), deoarece, în opinia lor, marea majoritate a subiectelor incluse pe ordinea de zi sunt în defavoarea urbei
Porcul din CMC vrea să se îngrașe în ajun, declarația șocantă a socialiștilor

Ion Ceban, liderul fracțiunii PSRM din CMC, a precizat că majoritatea proiectelor incluse pe ordinea de zi sunt de domeniul funciar, ceea ce îi face pe socialiști să suspecteze administrația orașului de complicitate la unele tranzacții care ar putea să aducă prejudicii grave Capitalei. În acest context, el a declarat că cei care stau în spatele acestei agende încearcă să „îngrașe porcul în ajun".

Politicianul a amintit despre un caz din preajma lacului Valea Morilor, unde a fost înstrăinat un teren de circa jumătate de hectar, al cărui valoare este foarte mare, însă în acel loc construcția nu este permisă.

„Tot ce ține se domeniul funciar, poziția socialiștilor este că trebuie să fie organizate licitații publice, iar banii să fie încasați în buget, ca să nu mai avem delapidări. Până acum Chișinăul a avut pierderi de miliarde de lei", a declarat Ceban.

El a îndemnat și alte fracțiuni să boicoteze ședința de vineri a CMC.

„Acum ar trebui să luăm decizii pentru lichidarea definitivă a consecințelor dezastrului din această primăvară", a mai spus Ceban.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала