Виноградник - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Criza deșeurilor: Chișinăul, sub riscul izbucnirii ciumei, encefalitei și rabiei

© Sputnik / Елена КомоловаМусор в Кишиневе
Мусор в Кишиневе - Sputnik Moldova
Urmăriți-ne pe
Cu cât mai mult este tergiversată evacuarea deșeurilor, cu atât este mai mare riscul apariției și răspândirii bolilor infecțioase.

CHIȘINĂU, 5 iun – Sputnik. Centrul Municipal de Sănătate Publică din Chișinău avertizează asupra riscurilor care îi amenință pe locuitorii Capitalei, ce pot apărea în rezultatul tergiversării evacuării deșeurilor.

”Neevacuarea la timp a deșeurilor creează riscuri pentru agravarea situației epidemiologice a mai multor maladii infecțioase: boli diareice acute, helmintiaze, microsporia, trihofetia, leptospiroza, tularemia, rabia”, susțin specialiștii de la CSP Chișinău.  

Potrivit acestora, grămezile de gunoi reprezintă un mediu ideal pentru dezvoltarea și înmulțirea microbilor patogeni, sunt atrași vectorii vii, în primul rând câinii, pisicile, rozătoarele, insectele, care sunt transmițători ai multor infecții.

Tomberon de gunoi - Sputnik Moldova
Societate
De ce nu este evacuat gunoiul din Capitală: Ce spun autoritățile municipale

Muștele care se așează pe produsele alimentare, după ce au stat pe deșeuri, le pot contamina cu diferite microorganisme (Salmonella, Șigella, Escherichia coli) sau cu alţi agenți patogeni, care provoacă toxiinfecţii alimentare, unele dintre ele fiind severe. 

Rozătoarele găsesc în gunoiște un mediu ideal de înmulțire, invadează și poluează mediul înconjurător, solul, sursele de apă, prin care este posibilă contaminarea legumelor, fructelor.  

Rozătoarele mai sunt purtători ai unor boli infecțioase grave, pe care le transmit persoanelor care ajung în contact cu aceste animale infectate, cum ar fi leptospiroza. Boala se transmite prin contactul cu urina animalului infectat, care contaminează solul sau apa. În excrementele de șobolani și șoareci pot fi și alte bacterii și viruși.

”Necesită de a aminti și alte boli extrem de periculoase, răspândite de rozătoarele, care, până în prezent, nu s-au înregistrat: ciuma (se transmite la om de la paraziții care trăiesc pe șoareci); encefalita – de șoarecii de pădure; rabia – prin șobolani de la animalele bolnave)”, mai spun medicii sanitari. 

Capitala Republicii Moldova se confruntă cu o criză fără precedent. De patru zile, gunoiul nu este evacuat din cauză că locuitorii comunei Bubuieci blochează accesul autospecialelor spre platforma din localitate. Primăria Chișinău nu a reușit încă să găsească o soluție la această problemă. 

Cazul a ajuns și în vizorul Guvernului. Premierul Pavel Filip a solicitat responsabililor să identifice de urgență soluții de deblocare a salubrizării orașului Chișinău. 

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала