Виноградник - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Important: Binecredinciosul Ștefan cel Mare și Sfânt, cinstit în toată țara

© Photo : blog.oldchisinau.comПамятник Штефану Великому в Кишиневе, межвоенный период
Памятник Штефану Великому в Кишиневе, межвоенный период - Sputnik Moldova
Creștinii din Republica Moldova îl pomenesc astăzi pe Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt care a fost apărătorul creştinătăţii, al Europei împotriva turcilor şi expansiunii islamului

CHIȘINĂU, 15 iul — Sputnik. Creștinii ortodocși din Republica Moldova îl cinstesc astăzi pe binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. După Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană, Mitropolitul Vladimir va conduce o procesiune religioasă ce se va îndrepta la monumentul Sfântului Ștefan cel Mare, unde se va oficia un Tedeum în cinstea marelui domnitor, informează mitropolia.md.

Anterior, ÎPS Vladimir i-a îndemnat pe preoții-parohi și credincioșii din Capitală să participe la serviciul divin de la Catedrala Mitropolitană, pentru a da împreună cinste Împăratului Ceresc și Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare, supranumit și ”Atlet a lui Hristos și mare ctitor de biserici și mănăstiri”.

ÎPS Vladimir - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Mesajul Mitropolitului Vladimir adresat slujitorilor Domnului

Ștefan cel Mare a fost fiul domnitorului Bogdan al II-lea și al Mariei Oltea. Ștefan l-a înfrânt în 1457, la Doljești, pe Petru Aron, ucigașul tatălui său, și a fost uns domn al Moldovei de către mitropolitul Teoctist.

Domnia i-a fost marcată de numeroase lupte, cele mai multe cu turcii, care deveniseră o amenințare pentru Europa și pentru întreaga Creștinătate. Cea mai importantă victorie asupra turcilor Ștefan a obținut-o la Podul Înalt, lângă Vaslui, în 10 ianuarie 1475, cu o armată de trei ori mai mică decât a invadatorilor. Semnificativ pentru gândirea voievodului, Cronica Țării Moldovei spune că, după această luptă, Ștefan cel Mare „nu a fost cuprins de trufie, ci a postit patru zile numai cu pâine și cu apă și în toată țara a dat de veste ca nimeni să nu se laude cu această izbândă, ci s-o atribuie numai lui Dumnezeu și numai Lui să i se aducă laudă".

Canonizarea lui Ștefan cel Mare a venit după câteva sute de ani, deși a fost cinstit ca sfânt de către popor de la moartea sa. O mărturie în acest sens aparține arhidiaconului catolic polonez Maciej Staryjkowski, care a vizitat în 1575 Țara Moldovei, arăta că „din cauza nespusei sale vitejii îl socotesc ca sfânt".

În spațiul creștin al Evului Mediu, pe de altă parte, era cunoscută categoria sfinților-regi, care cârmuiau cu credință poporul întru frica lui Dumnezeu: Sfinții Boris și Gleb la ruși, Sfântul Ștefan al Ungariei, Sfântul Venceslas al Boemiei și alții. Biserica Ortodoxă Română a împlinit în 1992, după o întârziere datorată regimului comunist, actul oficial al canonizării lui Ștefan cel Mare ca domn binecredincios, stabilind și ziua cinstirii sale — 2 iulie/15 iulie.

Tomosul de canonizare a Sfântului Ștefan cel Mare

Urmând rânduiala canonică și sinodală și chemând în ajutorul nostru Puterea Celui Prea Înalt, HOTĂRÂM:

Ca de acum înainte și până la sfârșitul veacurilor, Voievodul Ștefan cel Mare al Moldovei să fie pomenit laolaltă cu bărbații cei cuvioși și Sfinți ai Bisericii, cinstindu-se cu slujbe și cântări de laudă în ziua de 2 iulie, fiind înscris în sinaxar, cărțile de cult și calendarul Bisericii noastre cu numele „DREPTCREDINCIOSUL VOIEVOD ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT".

Spre veșnică cinstire, dovadă și încredințare despre cele ce am hotărât, s-a întocmit acest Tomos Patriarhal și Sinodal de Canonizare spre a fi adus la cunoștința credincioșilor și clerului Bisericii Ortodoxe Române și tuturor evlavioșilor români, oriunde ar trăi aceștia. Dat în București, anul mântuirii 1992, luna iunie, ziua a douăzecea.

© Photo : stefancelmare.roTomosul de canonizare al Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt
Tomosul de canonizare al Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt - Sputnik Moldova
Tomosul de canonizare al Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt
 

© Photo : stefancelmare.roTomosul de canonizare al Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt
Tomosul de canonizare al Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt - Sputnik Moldova
Tomosul de canonizare al Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt

 

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала