Микрофон в студии радио Sputnik  - Sputnik Moldova
Radio
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Ortodoxia este vie: Cazul parohiei ortodoxe din Nantes, Franța

© Sergiu PraporșcicPărintele Adrian Iuga
Părintele Adrian Iuga - Sputnik Moldova
Părintele Calistrat Chifa de la mănăstirea Vlădiceni spunea în una din predicile sale că ortodocșii din Europa de Est care au emigrat în cea Occidentală contribuie la recreștinarea acesteia. Cazul parohiei ortodoxe din orașul Nantes, Franța, confirma că părintele Calistrat a avut dreptate să facă această afirmație
Ortodoxia este vie: Cazul parohiei ortodoxe din Nantes, Franța

Parohia ortodoxă de la Nantes are propria biserică, pe care a cumpărat-o de la catolici într-o suburbie a orașului, Vertou. Slujbele sunt oficiate în limba română, dat fiind că majoritatea absolută a enoriașilor sunt ortodocși proveniți din România și Republica Moldova. Comunitatea a fost înființată de părintele Adrian Iuga, care este parohul bisericii ortodoxe din Nantes. Părintele Adrian Iuga ne-a povestit cum a reușit acest lucru în interviul pe care l-am realizat recent chiar pe acele tărâmuri îndepărtate, dar binecuvântate de Dumnezeu.

Părintele Adrian Iuga, parohul parohiei ortodoxe din Nantes, Franța, este unul dintre cei de 40-45 de preoți români care slujesc în Franța. El spune că numărul preoților ortodocși de limba română este mult sub necesitățile și nevoile pastorale ale creștinilor veniți din România și Republica Moldova.

Părintele își amintește că la început, prin 2009, Liturghia începea cu doi oameni, după care, pe parcurs, mai veneau câțiva, iar slujba se ținea o dată pe lună. În doar câțiva ani, comunitatea a ajuns să numere sute de oameni.

"La parohia de la Nantes s-au adunat oameni din toate regiunile României și din Republica Moldova. Parohia noastră este una, mai curând, de limbă română decât românească pentru că avem și francezi. Este vorba de francezii care, de fapt, sunt catolici, dar care își însoțesc la biserică familia ortodoxă. Deci, nu este o parohie românească sută la sută, ci o parohie ortodoxă de limbă româna în care se slujește și în limba franceză", spune Adrian Iuga.

Francezii, foarte sensibili în a-și păstra patrimoniul cultural

Timp de aproape opt ani, din 2009 până în 2016, ortodocșii din Nantes s-au rugat într-o catedrală pe care o închiriau de la catolici și care se afla chiar în centrul orașului. După care au procurat biserica de la Vertou, o suburbie a Nantes-ului.

"Biserica pe care am procurat-o la Vertou este în stil arhitectural roman, care este stilul de început al evoluții arhitecturii ecleziale ortodoxe, a bisericii de până la schismă. Ea fost construită în 1900 și este extraordinară", ne spune Adrian Iuga.

"Biserica de la Vertou a fost cumpărată doar prin jertfa credincioșilor. Nici una dintre organizațiile la care am făcut apel nu ne-a ajutat. Doar credincioșii. În mare parte, credincioșii de la Nantes și alți credincioși. În perioada 2008-2012 am locuit la Paris și slujeam într-o parohie de acolo. Și am rămas în foarte bune relații cu credincioșii de acolo și ei ne-au sprijinit ca să cumpărăm această biserică. 119 mii de euro a costat biserica. Un efort foarte mare pentru o comunitate care duminica nu numără mai mult de 120 de persoane. E drept că în noaptea de Paști sau de Crăciun avem o prezență foarte mare, de 600-900 de oameni", precizează părintele.

Adrian Iuga spune că tranzacția a fost posibilă grație faptului că francezii sunt foarte sensibili în a-și păstra patrimoniul cultural, istoric, arhitectural. Chiar dacă nu mai au credința, ei nu vor ca ceea ce înseamnă identitatea lor istorică să fie distrus. Așa că au preferat să vândă biserica ortodocșilor, decât să o vadă ruinându-se.

Biserica de la Vertou este a doua biserică cumpărată în Franța, în secolul 21, de către o comunitate ortodoxă românească. Prima a fost la Clemont-Ferrand.

L-am întrebat pe Adrian Iuga care este atitudinea autorităților franceze față de comunitatea ortodoxă din această țară. Iată ce ne-a spus părintele.

"Atitudinea autorităților este diferită, în funcție de culoarea politică a primarului din localitate. La Vertou am nimerit peste un primar catolic practicant care de la început și-a manifestat sprijinul pentru noi. Autoritățile ne sprijină în toate demersurile, inclusiv poliția locală, când avem nevoie să blocăm strada ca să efectuăm lucrări de reparație cu tehnică grea", a spus el.

L-am întrebat pe Adrian Iuga care este atitudinea oamenilor simpli față de comunitatea ortodocșilor.

"Reacția majorității francezilor de rând a fost una pozitivă în cartier pentru că biserica a fost închisă în anii '90 ai secolului trecut, iar astăzi biserica a prins viață. Organizăm și concerte de muzică tradițională odată pe an. Clopotul nu a mai fost tras din anii 50, a fost stricat. L-am reparat, am trans clopotul. Am avut cea mai plăcută surpriză când un moșulică s-a oprit cu mașina în intersecție ca să-mi spună că am făcut o treabă extraordinară, că el nu a mai auzit de 50 de ani clopotul tras.

Francezii care au o oarecare cultură, și nu una peste medie, ci una medie, dar care sunt oameni așezați, au un respect deosebit pentru ceea ce facem. Avem chiar francezi care vin și ne aduc materiale de construcție pentru că biserica este în renovare. Vin și ne întreabă "De ce aveți nevoie pentru că vă putem ajuta cu câte ceva?". Deci, există o relație foarte bună. Cel puțin în ceea ce privește biserica de la Vertou", a spus Adrian Iuga.

Ortodoxia este fermecătoare

El a mai afirmat că părintele Chifa de la Vlădiceni nu a exagerat atunci când a afirmat că ortodocșii din România, dar și cei din Republica Moldova, care au plecat la muncă în Occident pun începutul unui amplu proces de recreștinare a Europei Occidentale.

"Noi avem o misiune sfântă de a arăta ceea ce suntem. Și dacă vom face lucrul acesta, cu siguranță, lumea se va impregna de ceea ce suntem și facem.

În acest an, de hram, la slujbă a participat, fără ca să știu, o familie de francezi care sunt catolici practicanți și care au fost pentru prima dată la o liturghie ortodoxă. La masă, vorbind cu ei, mi-au spus că au fost de-a dreptul muți de uimire în fața unei slujbe atât de frumoase. Mulți vin și se opresc în fața icoanelor, deși avem puține, și le contemplă. Dar de ce le contemplă? Pentru că Ortodoxia, în firea ei și în lucrurile ei autentice, este fermecătoare. Dacă noi înșine, ortodocșii, revenim la o trăire autentică a Evangheliei, Ortodoxia este fermecătoare.

Îmi aduc aminte că înainte de hram am avut o întâlnire cu, imaginați-vă, o fată, care era prin clasa a cincea de gimnaziu. Ea îi cere profesoarei ei catolice să o ajute să se boteze, dar botezul să fie ortodox. Tatăl ei era ortodox nepracticant, bulgar de origine, mama ei musulmană. Și prima ei venire la o slujbă ortodoxă a fost o vecernie la care avea ochii în lacrimi. Nu a înțeles nimic pentru că nu vorbește limba română. Dar a rămas mută de uimire în fața așezării și duhului care este în slujbele ortodoxe", a spus părintele Adrian Iuga.

"Nu sunt profet, nu pot să spun că Europa de Vest va fi sau nu ortodoxă, dar este cert că ceea ce se întâmplă de 20 de ani încoace are o importanță majoră. Astăzi în Franța sunt un milion de ortodocși. Când Biserica Catolică numără maximul trei milioane de credincioși practicanți, ortodocșii practicanți sunt un milion. Și asta este în Franța. Și este statistica din anul 2016. Acești ortodocși sunt și etnici ruși, români, bulgari, sârbi, ucraineni, antiohieni, georgieni. Nu este un număr neînsemnat", a mai declarant părintele.

L-am întrebat pe Adrian Iuga când slujește în limba franceză. Iată ce ne-a răspuns el.

"Slujim și în franceză atunci când printre noi sunt și francezi. Este un gest de curtoazie, de dragoste, prin care încercăm să le facilităm înțelegerea și poate să fie și un moment în care duhul sfânt să lucreze.

Am în parohie un exemplu extraordinar. Un cuplu. Tânărul este român, viitoarea lui soție este de undeva din fosta Uniune Sovietică și este musulmană, nu este creștină. Dar ea îl aduce pe el la biserică, nu invers. El a adus-o prima dată, o dată sau de două ori, dar acum ea spune: mâine mergem la biserică. Vă dați seama, ea stă la slujbă, dar nu înțelege, nu vorbește româna, Dar ea simte ceva", a spus părintele.

Este aproape imposibil să te rogi în limba franceză

"Mulți dintre noi vorbesc limba franceză pentru că trebuie să ne descurcăm la serviciu, dar ca să te rogi în limba franceză este aproape imposibil. Ca să rogi, trebuie să ai o simțire a limbii. Ori asta o au copii noștri, care sunt născuți în Franța, nu noi. Probabil, când ei vor fi adulți, la 30-40 de ani și noi vom fi murit, atunci generația lor, poate, nu e sigur, va introduce limba franceză la slujbă. Deși nu cred, pentru că mișcări de populație vor exista în permanență și atunci vor veni alți vorbitori nativi de limba română. Dar este important să se slujească și în franceză pentru ca copii noștri să nu se simtă rupți cumva și să se găsească în incapacitatea de a simți limba cultului în franceză, adică să li se pară ciudat să audă slujba în franceză", a conchis părintele Adrian Iuga, parohul parohiei ortodoxe din Nantes, Franța.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала