Oameni in etate - Sputnik Moldova
Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Procuror trimis pe banca acuzaților chiar de colegii lui. Iată ce a făcut

© Sputnik / Miroslav RotariNoul sediu al Procuraturii Generale
Noul sediu al Procuraturii Generale - Sputnik Moldova
Toată lumea știe că între procurori există un soi de solidaritate de breaslă, ca să nu spume complicitate. De obicei, ei se protejează unul pe altul, ascunzând faptele reprobabile, infracțiunile, ba chiar și crimele comise de colegii lor. Nu a fost însă și cazul procurorului de la Ocnița.

CHIȘINĂU, 23 nov — Sputnik. Procuratura Anticorupție a încheiat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire a unui procuror din cadrul Procuraturii raionului Ocniţa. Alături de acesta este şi un civil, ambii fiind acuzaţi de trafic de influenţă.

Кулак, фото из архива - Sputnik Moldova
Asta este Moldova: A fost condamnat doar după ce a comis al doilea omor

Potrivit actului de inculpare, în primăvara anului 2015, procurorul a pretins şi primit, prin intermediul complicelui său, suma de 800 dolari de la o persoană învinuită de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate. Procurorul a solicitat acești bani spunând că îi poate influența pe responsabilii de dosar care să-l libereze pe bărbat de răspundere penală şi să-i restituie permisului de conducere.

În aceiaşi zi, procurorul, împreună cu complicele său, au pretis de la bărbat încă două mii de lei. De data aceasta el a spus că poate influența anumite persoane publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Ocniţa să radieze din baza de date informaţiile cu privire la ridicarea permisului de conducere şi a restricţiilor impuse de lege.

исправительное учреждение - Sputnik Moldova
Cum e să supraviețuiești într-o închisoare din Republica Moldova

Doar că procurorul a luat banii, însă nu s-a ținut de cuvânt.

Peste câteva luni, Procuratura raionului Ocnița a expediat în judecată dosarul de învinuire a șoferului prins beat la volan, iar procurorul şi complicele său, continuau să promită că pot influență deja judecătorii să soluționeze pozitiv cazul bărbatului, fără a-l priva de dreptul de a conduce mijlocul de transport.

Respectiva cauză penală a fost declanşată de procurorul general în luna august curent. La terminarea urmăririi penale, procurorul general a dispus suspendarea din funcţie a procurorului din Ocniţa.

Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi, procurorul împreună cu complicele său riscă fiecare amenzi de până la 200 de mii de lei sau închisoare de la 2 până la 6 ani, precum şi recuperarea cheltuielilor judiciare de 8198 de lei.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала