Виноградник - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Mărturia unui preot ortodox despre Postul Crăciunului: Ispitele omului modern

Părintele Octavian Moșin de la Biserica Întâmpinarea Domnului din Capitală explică de ce consideră că Postul Nașterii Domnului este unul dintre cele mai dificile

CHIȘINĂU, 11 nov — Sputnik, C.S. Părintele Octavian Moșin, parohul bisericii ”Întâmpinarea Domnului” de la Universitatea de Stat din Moldova, consideră că perioada Postului Nașterii Domnului este una dintre cele mai dificile, chiar dacă în acest post Biserica dezleagă în zilele de sâmbătă și duminică la untdelemn, vin și pește.

”Cel mai dificil post pentru creștinii noștri este cel al Nașterii Domnului. Deși este unul relativ ușor ca duritate alimentară, în anumite zile fiind dezlegare la untdelemn, vin și pește, dificil este în aspect duhovnicesc. De la începutul lunii decembrie pornește forfota sărbătorilor de iarnă. Se împodobesc brazii, pe străzi se aprind luminițe, comercianții pornesc spoturile publicitare și vânzările, la grădinițe — matinee, în școli — concerte, iar în diverse instituții — manifestări corporative”, scrie părintele Octavian în articolul ”De ce postim înaintea Nașterii Domnului”pe blogul său.

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova 2017 - Sputnik Moldova
Calendar Ortodox: Postul Nașterii Domnului - câteva repere de care să ții cont

Părintele Octavian Moșin constată cu întristare că și unii creștini sunt ademeniți de acest val al sărbătorilor laice și renunță la post înaintea sărbătorii Nașterii Domnului. Astfel, zeci de familii de creștini mai evlavioși, care deja au venit la spovedanie și au primit Sfânta Împărtășanie, i-au mărturisit că după că vor posti până la Sfântul Nicolae, motivându-și decizia cu faptul că vin „sărbătorile". 

”Am ajuns să ținem alte sărbători decât cele cu un conținut creștin, axându-ne mai mult pe distracții, pe mese copioase și pe tot ce vrei, numai nu pe pocăință și pe viață cumpătată. Dinaintea marilor sărbători petrecem în post și rugăciune, așteptând bucuria sărbătorii. Și doar dacă veghem și petrecem timpul cu folos duhovnicesc, trăim cu adevărat sărbătoarea. Postul trebuie privit și ca o pocăință personală și ca o jertfă pe care o închinăm Domnului și evenimentului mult așteptat”, a punctat preotul.

Изображение Богоматери - Sputnik Moldova
Calendar Creștin Ortodox 2017: Cele mai importante sărbători din luna decembrie

Părintele Octavian explică faptul că prin nevoință și prin înfrânare este înnoită firea lăuntrică a omului, devenind astfel mai puternici, mai statornici, mai luminați, mai liniștiți și mai iubitori, chiar dacă în aparență, bucuria și postul par a fi noțiuni incompatibile.

”A petrece postul Nașterii Domnului e asemenea așteptării cuminți a femeii însărcinate a ceasului când se va naște pruncul. Aceasta devine mai retrasă, mai atentă la mișcări și la ce alimente consumă, are grijă să nu răcească, să nu se irite etc. Aceeași atmosferă sublimă e în viața creștinului ce retrăiește an de an un eveniment religios, inclusiv pe cel al Naterii Mântuitorului lumii. Și dacă nașterea unui simplu copilaș presupune atâtea emoții și pregătiri, ce să mai vorbim de așteptarea Nașterii, deci a Întrupării Domnului nostru Iisus Hristos, care are loc în inima fiecărui bun creștin. Este postul ce ne pregătește de întâlnirea cu Dumnezeu, ce ia chipul omului, iar omul trebuie să dobândească o permanentă asemănare cu Creatorul”, a adăugat parohul bisericii de la USM.

Constantin Cojocaru - Sputnik Moldova
Părintele Cojocaru: Postul, o perioadă de purificare a sufletului

Și pentru ca bucuria Nașterii Domnului să fie deplină, părintele îi îndeamnă pe creștini să-și taie din ”poftele carnale, pentru a dobândi pofta sufletului curat: înțelepciunea, smerenia, sinceritatea, cumpătarea, răbdarea, stăruința în bine, blândețea, pacea, prietenia, iertarea, mila, dreptatea și chiar hărnicia”.

Cu toate că ispitele pe care trebuie să le înfrunte omul modern devin mai multe și mai greu de înfruntat, părintele Octavian ne mărturisește cu bucurie ”sărbătorile creștine, inclusiv Nașterea Domnului, devin sărbători duhovnicești în tot mai multe familii, unde se trăiesc lucrurile profund și cu o râvnă aparte. În aceste familii se simte duhul sărbătorii, care aduce alese bucurii și mângâieri, pe care nici nu le putem percepe sau trăi, dacă nu trecem prin această experiență a postului”.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала