Виноградник - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Pavel Filip a anunțat cu ce se vor ocupa miniștrii demiși din Guvern

© Sputnik / Miroslav RotariПремьер-министр Республики Молдова Павел Филип
Премьер-министр Республики Молдова Павел Филип - Sputnik Moldova
Premierul Pavel Filip a explicat în ședința de miercuri de ce au fost demiși mai mulți miniștri din Guvern

CHIȘINĂU, 20 dec – Sputnik. Premierul Pavel Filip a început ședința de miercuri a Guvernului cu un mesaj pe care l-a adresat membrilor Cabinetului de Miniștri care vor fi demiși în urma amplelor remanieri guvernamentale anunțate în ajun de Partidul Democrat, partid aflat la guvernare în Republica Moldova.

Șeful Guvernului le-a mulțumit miniștrilor care vor fi demiși pentru activitatea depusă în timpul mandatului. Filip a precizat că aceste persoane nu au carențe la capitolul profesionalism și performanță, din contra ei vor rămâne factori cheie în sfera politică.

Правительство РМ - Sputnik Moldova
Politică
Vladimir Plahotniuc anunță demisii în Guvernul Filip – Cine sunt noii miniștri

”După remanierile anunțate ieri, vreau să aduc mulțumiri colegilor. Mulțumiri deosebite pentru că această echipă a făcut față problemelor complicate prin care a trecut Moldova. Nimeni din cei care vor pleca nu are la capitolul performanță sau profesionalism nicio problemă. Ei vor fi factori cheie în continuare, doar că în sfera politică”, a declarat premierul.

Pavel Filip a mai precizat că anul 2018 nu va fi un an simplu.

”Ne-am propus ca această reformă guvernamentală să fie dusă până la capăt. Reforma guvernamentală nu înseamnă doar schimbarea structurii Guvernului, ci și depolitizarea aprofundă. În anul electoral, prin mișcările pe care le-am făcut, vom încerca să ne ținem departe de campania electorală. Rămânem să muncim în aceeași echipă”, a concluzionat premierul Pavel Filip.

Conducerea PD a anunțat în ajun ample remanieri guvernamentale, care propun nu doar schimbarea unor miniștri dar și a structurii Guvernului. Astfel, pentru postul de vicepremier pentru integrare europeană este nominalizat Iurie Leancă. Pentru postul de vicepremier pentru reintegrare este propusă Cristina Lesnic.

La Ministerul Economiei şi Infrastructurii, funcţia de ministru urmează să fie ocupată de Chiril Gaburici. La Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale propunerea pentru funcţia de ministru este Svetlana Cebotari, directorul Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui. Domeniul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului urmează să fie administrat de o persoană din mediul academic de specialitate — Liviu Volconovici, rectorul Universităţii Agrare de Stat din Moldova.

La Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a fost înaintat Tudor Ulianovschi, actualmente ambasadorul Republicii Moldova la Geneva. Nominalizarea la funcţia de ministru al Justiţiei este Alexandru Tănase, ex-preşedintele Curţii Constituţionale.

Liderul democrat Vlad Plahotniuc a mai anunţat că, în primăvara anului 2018, PDM va face o nouă evaluare a modului în care Guvernul reuşeşte să-şi adapteze agenda de lucru la nevoile cetăţenilor şi va veni cu noi decizii, în funcţie de rezultatele înregistrate.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала