Виноградник - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

EXCLUSIV. Dedesubturile proiectului „Prima casă”

© Sputnik / Miroslav RotariVeaceslav Ioniță
Veaceslav Ioniță - Sputnik Moldova
Cabinetul de Miniștri a aprobat proiectul Programului de stat „Prima casă”. Documentul vine să faciliteze accesul persoanelor fizice, în special al tinerelor familii, la creditele ipotecare, prin garantarea parțială a acestora de către stat.

Conform proiectului, tinerii vor contribui inițial cu doar 10 la sută din costul locuinței, 90 la sută constituind creditul de la bancă. Am încercat să aflăm de la economistul Veaceslav Ioniță mai multe detalii despre această inițiativă, dar și ce completări ar trebuie aduse proiectului până ca acesta să fie votat în Parlament.

Tatiana Cebotari, pentru Sputnik Moldova

Domnule Ioniță, ce părere aveți despre acest proiect, este o capcană sau, de fapt, este o idee bună care într-adevăr vine să ajute tinerele familii pentru a-și procura o locuință?

Eu cred că acest proiect este unul bun și binevenit. Eu am venit în spațiul public cu anumite critici la acest proiect cu scopul ca să-l îmbunătățim, nu să spun că este unul rău. Însă, am văzut o anumită reticentă din partea autorităților și atunci am spus că orice proiect trebuie să fie dezbătut în public.

Care sunt părțile bune ale acestui proiect, ce aduce legea nouă comparativ cu situația care este în prezent?

Viorel Gârbu - Sputnik Moldova
Care este diferența dintre cardul de debit și cardul de credit

Foarte puțină lume știe că în acest an circa opt mii de apartamente și case vor fi procurate prin intermediul creditelor ipotecare. În 2017 va fi o explozie de solicitări comparativ cu anul trecut, când au fost înregistrate în jur de cinci mii de cereri. Totodată, numărul caselor date în folosință va crește. Deci, oamenii oricum iau credite ipotecare pentru a-și achiziționa o locuință, însă prin acest proiect Guvernul vine să-i ajute.

Cum Guvernul vine să ajute, în ce constă acest ajutor? În faptul că tinerele familii care vor dori să achiziționeze o locuință vor putea plăti prima rată de doar 10 la sută din valoarea locuinței, și nu 30 la sută cum solicită băncile? Sau vor exista și alte facilități?

Nu, sunt patru instrumente. Primul este că din moment ce omul oferă doar zece la sută pentru prima rată, riscul este mai mare, adică intră în acest proiect oameni care nu sunt gata să facă față acestei poveri financiare pe care și-o asumă. Respectiv, este mai ușor de a accesa acest sistem de creditare.

Al doilea lucru este garanțiile de 50 la sută oferite de Guvern, care ușurează activitatea băncilor. Iar al treilea lucru este rata dobânzii. Aici situația nu este una tocmai fericită din motiv că rata este una flotantă și se calculează în felul următor: se ia dobânda pentru luna noiembrie la depozitele bancare pe termen scurt și în baza depozitelor din aceasta lună se calculează rata pe care o vei plăti în următoarea jumătate de an, din ianuarie până în iunie, iar în luna mai vei ști cât va trebui să plătești din iulie până în decembrie. Însă, deja este o povară, dacă dobânda este mai mare de cinci la sută. Adică ceea ce propune Guvernul de 6%+3% este prea mult. Eu cred că ar trebui să fie măcar 6%+2%, ceea ce îți permite ca în timp de 25 de ani să economisești de la 100 la 300 de mii de lei, în funcție de prețul apartamentului. Partea proastă e că dacă noi plătim o dobândă de 9 la sută, în timp de 25 de ani, costul apartamentului este dublu, respectiv dacă achiziționezi un apartament de 30 de mii de euro, calculând, în timp de 25 de ani se adună 60 de mii de euro.

Și un alt element, al patrulea la număr este faptul că Guvernul reglementează comisioanele de acordare a creditului, ceea ce este un beneficiu pentru solicitant.

Proprietarul nu are dreptul să-și vândă apartamentul timp de cinci ani, ce părere aveți despre această condiție?

Ipoteca în Moldova și în alte țări: termene și procente - Sputnik Moldova
Date comparative: ipoteca în Moldova şi în alte ţări

Partea riscantă este că omul care se bagă în astfel de credite nu are o alternativă timp de cinci ani dacă intervine o situație neplăcută și nu are de unde plăti rata la bancă. Guvernul nu are în lege prevăzut cum iese omul din această situație până la cinci ani, timp în care nu are dreptul să-și vândă apartamentul. Aici trebuie să existe o soluție, alta decât vânzarea apartamentului.

În Republica Moldova oamenii primesc bani de peste hotare, respectiv nu pot să dovedească sursa de venit. Care este soluția în acest caz?

La noi, cei mai mulți bani pe care îi adună cetățenii nu sunt câștigați în Republica Moldova, respectiv, nu pot să confirme sursa de venit. Cine nu știe că moldovenii primesc bani din alte țări și aici multe persoane au o sursă de venit pe care nu o pot proba la bancă.

Care e soluția, în opinia dumneavoastră?

O soluție ar fi așa-numitul leasing imobiliar. Asta înseamnă că cetățeanul procură un apartament în leasing, unde proprietarul apartamentului este compania de leasing, respectiv nu ești obligat să-i demonstrezi companiei de leasing sursa ta de venit. Adică, persoana are un contract cu o companie de leasing și achită în fiecare lună suma convenită cu aceștia și devii proprietarul apartamentului în momentul în care achiți toată suma. În acest fel, compania nu are nici un risc, iar în situația Republicii Moldova o astfel de chestiune este foarte necesară. Senzația mea este că această lege e făcută nu pentru a ajuta tinerii, ci pentru a ajuta băncile.

Dar vedeți că autoritățile vin cu o altă replică și zic că astfel va fi combătut fenomenul salariilor în plic.

Piața imobiliară - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Ce se întâmplă pe piața imobiliară și câte locuințe sunt date în folosință

Da, este adevărat, însă veniturile cetățenilor noștri nu sunt doar salariile în plic. Cea mai mare pondere a veniturilor sunt transferurile de peste hotare pe care nu trebui să le combatem, dar să le creștem. Eu știu de ce legea aceasta este făcută doar pentru bănci și vă explic de ce. În ultimii trei ani de zile, băncile și-au redus creditarea economiei, inclusiv a persoanelor fizice. S-au dezvoltat doar instituțiile nebancare, adică companiile de micro-finanțare, asociațiile de împrumut și companiile de leasing. Deci, în acest an, veniturile de creditare a economiei, pentru prima dată din ultimii trei ani, va crește și nu din contul băncilor, ci datorită sectorului nebancar. Acum, din motiv că băncile noastre nu-și pot onora funcția lor de bază, adică să crediteze economia și sunt într-un blocaj, singurele care se dezvoltă și și-au mărit companiile de piață sunt instituțiile financiare nebancare. Deci, să omori un sector care se dezvoltă în favoarea unui sector care este în stagnare nu este corect. Guvernul trebuie să ofere această posibilitate și pentru instituțiile nebancare.

Programul „Prima casă" este destinat tinerelor familii. Ce se întâmplă cu o persoană care vrea să beneficieze de o locuință prin intermediul acestui proiect și este eligibilă, corespunde tuturor criteriilor, însă nu este căsătorită. Nu credeți că ar trebui introduse anumite modificări și la acest capitol?

Da, aveți dreptate. Ar trebui menționat în proiect că de astfel de locuințe pot beneficia tinerele familii sau persoanele care au vârsta de 27 ori 30 de ani, într-adevăr trebuie incluse și persoanele singure.

Bugetul de un milion de lei prevăzut în program este suficient? Mai exact, aceste 2000 de locuințe sunt destule în condițiile în care menționați mai sus că în 2018 vor fi cel puțin 6000 de persoane eligibile care vor dori să acceseze un credit ipotecar?

Silvia Radu - Sputnik Moldova
Locuințe sociale pentru 10 familii din Chișinău. Cine vor fi beneficiarii

Cel mai grav este atunci când legea devine o loterie. Legea trebuie să fie făcută în așa fel încât orice persoană care este eligibilă să poată accesa. Deci, pentru a nu avea anul viitor un val de nemulțumiți, trebuie să stabilim în așa fel criteriile ca să fie clar de ce din aceste 6000 de persoane au fost alese doar 2000, conform căror criterii. Totodată, în această lege ar trebui introduse cote, să nu fie o lege doar pentru municipiul Chișinău, dar să fie menționat la câte locuințe au dreptul locuitorii din Capitală și câți bani trebuie să fie alocați oamenilor din alte regiuni al țării.

Conform proiectului, persoanele care au un alt imobil înregistrat pe numele lor nu pot beneficia de o locuință prin intermediul acestui program. Însă, cunoaștem faptul că sunt foarte multe persoane cărora părinții, buneii sau o rudă le-a lăsat o moștenire, undeva la țară, care valorează foarte puțin sau nu doresc să o vândă din motive sentimentale, că e casa părintească și e ceva prețios pentru sufletul lor, dar muncesc în Chișinău sau Bălți, sau în altă localitate. Cum credeți: ar trebui să existe în proiect anumite excepții pentru aceste persoane, anumite specificări?

Exact. Trebuie să ținem cont de specificul Republicii Moldova. Eu cred că aici trebui să existe într-adevăr anumite specificări. Știm foarte bine că mulți oameni au astfel de moșteniri, însă aceste locuințe nu valorează foarte mult, pot fi vândute cu două sau trei mii de euro, însă e casa părintească și nu îi lasă sufletul să o vândă.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала