Микрофон в студии радио Sputnik  - Sputnik Moldova
Radio
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Ce se urmărește prin eliminarea vizelor pentru cetățenii celor 33 de state

© Sputnik / Miroslav RotariТудор Ульяновски
Тудор Ульяновски - Sputnik Moldova
Cetățenii din 33 de state din America de Sud, America Centrală și Asia vor putea călători fără vize în Republica Moldova. Un proiect de lege în acest sens a trecut de Guvern și urmează să ajungă pe masa deputaților pentru examinare
Ce se urmărește prin eliminarea vizelor pentru cetățenii celor 33 de state

 

Autoritățile își propun ca prin eliberare accesului cetățenilor celor 33 de țări să atragă investițiile străine și să valorifice potențialul turistic și cultural al Republicii Moldova.

Mai mult, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, speră că produsele moldovenești vor reuși să-și facă un loc pe piețele din aceste state.

„Sperăm că acest pas de a deschide și mai mult accesul persoanelor străine pe teritoriul Republicii Moldova va aduce beneficii economice țării și va promova imaginea Republicii Moldova peste hotare. Trebuie să atragem investitori, persoane care să se implice în creșterea economiei și să obținem acces pe alte piețe", a declarat Tudor Ulianovschi după ședința Guvernului.

Cert este că 7 state din cele 33 au ieșit în întâmpinarea acestei decizii și au eliminat și ele, la rândul lor, vizele pentru cetățenii Republicii Moldova. Autoritățile își propun să obțină același lucru și de la celelalte state.

„Am inițiat procesul de consultare cu țările respective, să fie aplicat principiul internațional al reciprocității, astfel încât să fie oferit și dreptul cetățenilor din Republicii Moldova să viziteze aceste state. Noi trebuie să ne extindem prezența politică în aceste țări și să facem așa ca pașaportul moldovenesc să fie mai puternic", a adăugat Tudor Ulianovschi.

Cele 33 de țări sunt: Antigua şi Barbuda; Republica Argentina; Republica Federativă a Braziliei; Statul Brunei, Domiciliul Păcii; „Uniunea Dominica; Republica Columbia; Republica El Salvador; Grenada; Republica Guatemala; Republica Honduras; Republica Insulele Marshall; Insulele Solomon; Republica Kiribati; Republica Mauritius; Statele Unite Mexicane; Statele Federale ale Microneziei; Republica Nicaragua; Republica Palau; Republica Panama; Republica Paraguay; Republica Peru; Federaţia Sfântul Kitts şi Nevis; Sfânta Lucia; Sfântul Vicenţiu şi Grenadine; Statul Independent Samoa; Republica Democratică Timorul de Est; Regatul Tonga; Republica Trinidad şi Tobago; Tuvalu; Republica Orientală a Uruguayului; Republica Vanuatu; Republica Bolivariană a Venezuelei; Republica Costa Râca.

De menționat este că aceste țări au deja regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană.

 

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала