Oameni in etate - Sputnik Moldova
Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Avertisment dur de la Banca Centrală: Evitați Bitcoin!

CC0 / Pixabay / geralt / Биткойны
Биткойны - Sputnik Moldova
Moneda virtuală are fluctuații de infarct, mergând până la 170% în mai puțin de două luni

BUCUREȘTI, 7 feb — Sputnik, Daniel Nistor. Banca Națională a României a clasificat moneda Bitcoin la categoria "active speculative" și îndeamnă companiile de investiții să evite tranzacționarea acesteia.

Bitcoin - Sputnik Moldova
Ați investit în Bitcoin? Fiți gata să pierdeți totul

"În contextul evoluției schemelor de monede virtuale, inclusiv a riscurilor asociate acestora, Banca Națională a României (BNR) își întărește poziția exprimată prin comunicatul emis în martie 2015, când atrăgea atenția asupra riscului ridicat de pierdere a sumelor investite în astfel de monede", se arată într-un comunicat al instituției, emis marți. 

În comunicatul din martie 2015, banca centrală atrăgea atenția că "moneda virtuală nu este monedă națională și nici valută, iar acceptarea acesteia la plată nu este obligatorie din punct de vedere legal" și avertiza că utilizarea schemelor de monedă virtuală ca modalitate alternativă de plată "prezintă potențiale riscuri pentru sistemul financiar legate de lipsa reglementării și a supravegherii, spălarea banilor, finanțarea terorismului, volatilitatea prețului și lipsa unei securități adecvate, potrivit unui raport elaborat de către Banca Centrală Europeană". 

BNR a observat o creștere a interesului pentru față de monedele virtuale, în special Bitcoin, atât din perspectiva deținerii și tranzacționării acestora, cât și ca afacere, astfel că și-a întărit poziția exprimată în urmă cu trei ani.

“The outcome of the Mt. Gox bankruptcy proceedings will deeply affect the Bitcoin community as a whole,” said Kraken CEO Jesse Powell. - Sputnik Moldova
Societate
Bitcoin, deja ca prenume pentru un nou-născut?

"Având în vedere creșterea exponențială din ultima perioadă a prețului majorității monedelor virtuale, și a fluctuațiilor foarte mari înregistrate de acestea pe perioade foarte scurte, Banca Națională a României clasifică monedele virtuale, cum ar fi Bitcoin, drept active speculative, extrem de volatile și riscante", menționează comunicatul emis marți, 6 februarie 2018.

"În scopul evitării manifestării riscului reputațional la nivelul instituțiilor de credit, Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de supraveghere a acestora, descurajează orice fel de implicare în legătură cu monedele virtuale, inclusiv din perspectiva furnizării de servicii pentru entitățile care oferă servicii de investiții sau de tranzacționare a acestor monede", mai spune documentul citat.

Într-adevăr, dacă ne uităm la evoluția Bitcoin pe ultimele trei luni, prezentată în site-ul de specialitate Coindesk.com, observăm că această moneda are fluctuații "de infarct".

De la o valoare sub 7.500 dolari la începutul lui noiembrie, ajunge la aproape 20.000 spre sfârșitul lui decembrie, deci oferă investitorului o creștere de circa 170% în mai puțin de două luni! Apoi coboară iar pe la nivelul de 7.500 de dolari (azi, 7 februarie), deci scade cu peste 60% în circa o lună și jumătate.

Trebuie să ai nervii foarte tari ca să joci la acest pariu.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала