Oameni in etate - Sputnik Moldova
Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Atenție! Unii taximetriști ocolesc legea eliberând bonuri nefiscale

Un consumator din Chișinău a călătorit cu o mașină de taxi, iar la sfârșitul cursei șoferul a încasat plata pentru călătorie, conform bonului de casă emis, care a fost înmânat călătorului. La scurt timp, femeia a observat că bonul emis este, de fapt, nefiscal și are mențiunea "PROBA".

La redacția Agenției Internaționale de Presă și Radio Sputnik Moldova a fost trimisă o scrisoare de la un beneficiar al serviciilor de taxi, la care a fost atașată poza unui bon fiscal (de fapt nefiscal) care i-a fost eliberat de către șofer la sfârșitul cursei. După comiterea acțiunii pretins ilegale ale angajatului din cadrul companiei de taxi, Serviciul Fiscal de Stat și Agenția pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței au fost solicitate să facă lumină în următoarele aspecte:

— Dacă acțiunile companiei de taxi care a prestat serviciul se încadrează în cadrul legal;

— Condițiile în care se emite un bon nefiscal; 

— Măsurile ce urmează a fi întreprinse în raport cu compania și șoferul care a eliberat bonul de casă;

— Să examineze dacă aceasta poate fi o eroare umană sau un fenomen ce demonstrează o nouă modalitate de evaziune fiscală;

— Dacă consumatorii au mai sesizat anterior Serviciul Fiscal de Stat al Republicii Moldova asemenea cazuri;

— Detalii cu privire la finalitatea acțiunilor întreprinse pe acest caz.

© SputnikBon nefiscal
Bon nefiscal - Sputnik Moldova
Bon nefiscal

Agenția pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței a examinat reclamația și a comunicat că, în conformitate cu legislația în vigoare, responsabil de verificarea corectitudinii eliberării bonului fiscal al agentului economic este Serviciul Fiscal de Stat. Ulterior, am primit răspuns și de la Serviciul Fiscal de Stat, potrivit căruia, în scopul stabilirii circumstanțelor înregistrării operațiunii de casă cu eliberarea bonului nefiscal, s-a dispus efectuarea unui control fiscal prin metoda verificării parțiale a întreprinderii. 

© SputnikRăspunsul SFS către Agenția Internațională de Presă și Radio ”Sputnik Moldova”
Răspunsul SFS către Agenția Internațională de Presă și Radio ”Sputnik Moldova” - Sputnik Moldova
Răspunsul SFS către Agenția Internațională de Presă și Radio ”Sputnik Moldova”
© SputnikRăspunsul SFS către Agenția Internațională de Presă și Radio ”Sputnik Moldova”
Răspunsul SFS către Agenția Internațională de Presă și Radio ”Sputnik Moldova” - Sputnik Moldova
Răspunsul SFS către Agenția Internațională de Presă și Radio ”Sputnik Moldova”

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала