Oameni in etate - Sputnik Moldova
Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Scutirea de teme pentru acasă: Ce rezultate la învățătură obțin elevii

© SputnikMariana Pîrțac
Mariana Pîrțac - Sputnik Moldova
Conform noului Regulament propus de Ministerul Educației, din data de 1 septembrie elevii au mai puține teme pentru acasă. Astfel, cei din clasele primare trebuie să se pregătească de școală, în medie, 15 minute pe zi, iar copiii din gimnaziu - nu mai mult de o oră și 20 de minute.
Scutirea de teme pentru acasă: Iată ce rezultate obțin elevii la învățătură

Profesoara de limba română, Mariana Pârțac, cea care a fost desemnată „Pedagogul anului", ediția 2017, a relatat că elevii au acceptat cu mare entuziasm noile reguli privind temele pentru acasă, iar timp de o lună discipolii săi au devenit mult mai responsabili și mai atenți în timpul orelor.

Potrivit profesoarei, această inițiativă vine în ajutorul elevilor.

"Lucrurile au evoluat foarte repede. Într-o lună de zile am obținut poate mai multă motivație decât s-ar fi putut realiza într-un an de zile. Copiii primesc teme pentru acasă, doar că într-o altă manieră, cum ar fi: audierea sau vizionarea unei secvențe, după care la începutul lecției își exprimă emoțiile pe care le-au simțit. Un rol important îl are și profesorul care trebuie să înțeleagă că elevii nu mai au teme pentru acasă ca în anii precedenți. Acest lucru este greu de acceptat pentru unii", a declarat Mariana Pârțac.

Profesoara care și-a dedicat 20 de ani din viață acestei meserii spune că elevii trebuie să fie foarte atenți în timpul lecțiilor pentru a reuși să scrie testele pe note bune. Mai mult decât atât, profesoara a dezvăluit că a găsit o metodă eficientă pentru ca discipolii săi să-și dezvolte simțul responsabilității.

"Copiii au caiete suplimentare pentru manualele din care învață. La sfârșitul lecției, eu le zic în felul următor: dacă cineva are dorința poate să facă în week-end careva exerciții din caiet la tema pe care am învățat-o la lecție. Vreau să zic că nu am copii în clasă care să vină nepregătiți. Sunt mult mai responsabili atunci când au libertatea de a alege", a conchis pedagogul.

Autor: Cristina Baș

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала