Виноградник - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Important pentru cronici și gravide. Iată ce pot păți dacă se îmbolnăvesc de gripă

© Photo : CCMȘtefan Gheorghiță
Ștefan Gheorghiță - Sputnik Moldova
Specialiștii susțin că imunizarea este singura metodă pentru a preveni gripa și complicațile acesteia.

În țară a demarat campania de imunizare împotriva virusului gripal. În centrele medicilor de familie din țară au fost distribuite deja 30 de mii de doze de vaccin. Încă 130 de mii de preparate vor ajunge în țară în luna noiembrie. De ce medicii recomandă imunizarea împotriva virusului gripal? Ce complicații poate provoca virusul gripal? Detalii aflați din interviul realizat, în cadrul emisiunii "ATITUDINI", cu Ștefan Gheorghiță, șeful Secției Supraveghere Epidemiologică a Gripei și Infecțiilor Respiratorii Acute, din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.  

Vaccinurile distribuite în centrele medicilor de familie sunt produse în Franța și sunt precalificate de Organizația Mondială a Sănătății. În sezonul rece 2018-2019 va predomina virusul gripal AH1N, care este mai agresiv decât virusul gripal B. Potrivit specialiștilor, imunizarea este singura metodă pentru a preveni gripa și complicațile acesteia.

"Imunizarea previne gripa. Sau chiar dacă persoana se va îmbolnăvi, va fi o formă ușoară a gripei. Debutul bolii va fi mai ușor și nu vor apărea complicații. Gripa agravează patologiile existente, cum ar fi cele  cardiovasculare, diabetul zaharat, anghina pectorală, bolile pulmonare".

Tratamentul formelor complicate ale gripei durează mai mult de 15 zile, este complex și costisitor. Cel mai grav este că pacienții riscă să moară din cauza complicațiilor provocate de virusul gripal.

"Pacienții care au dezvoltat forme severe ale gripei sunt tratați în secțiile de terapie intensivă a spitalelor. Aceste persoane sunt conectate la aparatele de ventilare artificială a plămânilor. Tratamentul complicațiilor gripei costă zeci de mii de lei. Anul trecut, au decedat patru persoane. Nu au fost imunizate, au avut maladii concomitente și s-au adresat tardiv la medic".

Autor: Maria Dimineț

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала