Виноградник - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Prăpăd în sudul Moldovei: Ploile au inundat drumuri, gospodării și fântâni – Video

Ploile torenţiale din a doua jumătate a zilei de 3 august au inundat beciuri, grădini, drumuri și chiar fântâni în localități din sudul Moldovei. Oamenii au rămas și fără energie electrică.

CHIȘINĂU, 4 aug – Sputnik. În ultimele 24 de ore, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit în cel puțin 30 diverse situații de risc.

Salvatorii au efectuat lucrări de pompare a apei în raioanele Cahul, Leova, Cantemir și Taraclia, a informat IGSU

În raionul Taraclia, în satul Corten, apa a inundat 19 gospodării, iar salvatorii au intervenit cu pompe.

Ploi cu grindină - Sputnik Moldova
Vine potopul: Precipitații, descărcări electrice și vijelii – Iată avertismentul Poliției

În raionul Cahul, în satul Lebedenco, pompierii au ajutat la evacuarea apei din două gospodării inundate.

În orașul Leova și în satul Stoianovca, din raionul Cantemir, pompierii au evacuat apa dintr-o fântână și două beciuri.

În UTA Găgăuzia, ploile torențiale au inundat drumuri sau gospodării și au provocat deconectări ale energiei electrice, fiind afectat mai ales satul Cazaclia.

În orașul Ceadâr-Lunga au fost inundate porțiuni de străzi, precum și stadionul, potrivit gagauzinfo.md.

Drumul național Ceadâr-Lunga – Taraclia a fost inundat pe anumite porțiuni, nivelul apei depășind pe alocuri cu o jumătate de metru nivelul șoselei.  

Ploile au afectat și satul Baurci, în care o jumătate dintre locuitori au rămas aseară fără energie electrică.

  • Duminică, în Moldova se vor înregistra maxime de 25 de grade Celsius în timpul zilei, iar noaptea vor fi 16 grade. Ploile vor continua să cadă pe tot parcursul zilei.

    Precipitațiile vor conteni abia luni. La începutul săptămânii viitoare se vor înregistra 25 de grade Celsius în timpul zilei și doar 15 pe timp de noapte. Canicula va reveni însă miercuri, când se vor înregistra 31 de grade Celsius.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала