Mărturii cutremurătoare: Cum a fost salvat un bebeluș în urma tragediei din Alma-Ata-Video

Polițistul kazah, care a salvat un bebeluș în urma catastrofei aviatice din Alma-Ata, a povestit cum l-a găsit pe micuț în brațele mamei sale, care nu se putea mișca.

CHIȘINĂU, 29 dec - Sputnik. Polițistul a povestit pentru Sputnik Kazahstan că a suferit un adevărat șoc atunci când a ajuns la locul tragediei.

”Când ne îndreptam spre locul în care s-a produs catastrofa, nu știam încă ce se întâmplase. Când am ajuns, am fost șocați”, a mărturisit polițistul Jaksâlâk Sultanov. 

Omul legii afirmă că în perimetrul încercuit era un tablou dezolant, iar medicii îi ajutau pe pasageri să părăsească nava care s-a prăbușit. 

Spre sfârșitul operațiunii de intervenție, cineva i-a dat indicații să verifice încă o dată teritoriul din preajma blocului în care a intrat aeronava. 

”Printre lucrurile împrăștiate am văzut o femeie care zăcea. M-am apropiat de ea, am întrebat-o cum se simte, dar nu mi-a răspuns. Ea strângea în brațe o geacă, dar când am ridicat-o mi-am dat seama că e vorba, de fapt, despre un copil. Bebelușul a început să plângă. Femeia a încercat să se ridice, dar nu a reușit, pentru că avea piciorul rupt. I-am spus că îl voi duce pe copil la spital și am primit consimțământul ei”, a povestit Jaksâlâk Sultanov. 

Omul legii spune că nu se simte un erou, mai degrabă mama copilului este o eroină, pentru că și-a ținut fiul în brațe până la capăt și astfel i-a salvat viața micuțului.

Blue Air - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Bătaie la bordul unui avion: Aterizare de urgență

Amintim că avionul companiei aeriene Bek Air, care efectua cursa Alma-Ata - Nur-Sultan, a dispărut de pe radare vineri dimineață, imediat după decolare. Nava a pierdut din altitudine și a spart un gard de beton, izbindu-se de un bloc cu două etaje.

La bordul aeronavei prăbușite se aflau 93 de pasageri și cinci membri ai echipajului. În urma catastrofei au murit 12 persoane, iar câteva zeci au fost rănite.

Anchetatorii kazahi iau în calcul mai multe ipoteze cu privire la cauza producerii tragediei, inclusiv defecțiunea navei, condițiile meteo nefavorabile și eroarea de pilotaj.

Ieri în Kazahstan a fost zi de doliu național, iar astăzi a avut loc ceremonia de rămas bun de la victime.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала