Виноградник - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Diacov confirmă că PDM a plătit pentru cei 14 deputați de la PCRM: Reacția lui Voronin

© Sputnik / Miroslav RotariВладимир Воронин
Владимир Воронин - Sputnik Moldova
Deși Vladimir Voronin nu mai este demnitar, iar prezența lui în spațiul public a scăzut după alegerile parlamentare de anul trecut, liderul PCRM continuă să fie vizat de unii politicieni.

CHIȘINĂU, 28 feb - Sputnik. Războiul verbal dintre Vladimir Voronin și Dumitru Diacov nu mai contenește, chiar dacă liderul PCRM aproape că a dispărut din spațiul public, după ce partidul său nu a trecut pragul electoral la alegerile parlamentare de anul trecut și, respectiv, nu a intrat în Parlament. 

Ședința Parlamentului 03.05.2018  - Sputnik Moldova
Politică
Schimb de replici dure în Parlament: Diacov către Tauber - ”Marina, nu vă rățoiți!”

De această dată, conflictul a pornit de la o postare plasată pe Facebook de către Dumitru Diacov, în care democratul îl acuză pe liderul comuniștilor că ar fi încasat bani atunci când 14 deputați PCRM au migrat la Partidul Democrat. În acest fel, președintele de onoare al PDM a confirmat indirect că pentru cei 14 transfugi s-au plătit bani ca să plece din PCRM și să adere la PDM. 

"Ați auzit vreodată ca Voronin să spună un cuvânt de bine de domnii M. Snegur sau P. Lucinschi? De N. Timofti și I. Dodon nici nu mai vorbesc. Toți foștii lui colegi de partid - M. Lupu, Z. Greceanii, V. Stepaniuc, V. Turcan, V. Misin - au fost etichetați de nenumărate ori cu cuvinte urate. Despre cei 14 deputați, care l-au părăsit, alte cuvinte decât “trădători” el nici nu a căutat. Măcar ca pentru plecarea a cel puțin 8 dintre ei, banii, din câte știu eu, i-a luat însuși Voronin. De la cine, toata lumea știe!", a scris Diacov pe pagina sa de Facebook.

Amintim că potrivit unor informații neconfirmate, "artizanul" plecării celor 14 deputați de la comuniști ar fi fost Vladimir Plahotniuc.

© Photo : Facebook / Dumitru DiacovPostarea lui Dumitru Diacov
Diacov confirmă că PDM a plătit pentru cei 14 deputați de la PCRM: Reacția lui Voronin - Sputnik Moldova
Postarea lui Dumitru Diacov

Replica lui Vladimir Voronin nu s-a lăsat așteptată. Liderul comuniștilor a venit cu o reacție pe pagina web a Partidului Comuniștilor. 

”Așa cum obișnuiești de obicei, tu, Diacov, iarăși ai mințit. Te-am avertizat că, în cazul tău, având în vedere tot ce ai făcut încă din perioada Comsomolui, este mai bine să taci. Tu și întregul Parlament, precum și toată țara a auzit declarațiile mele legate de trădarea celor 14 deputați. A fost vociferată suma care a fost plătită pentru cumpărarea lor, s-au indicat nume și tot ce s-a procurat din acești bani primiți pentru trădare. Atunci însă tu, Plahotniuc și toată gruparea voastră crimiminală organizată (...) nu au dorit să examineze acest subiect”, a menționat Voronin. 

Liderul PCRM l-a acuzat, la rândul său, pe Diacov că ar fi încasat sume colosale de bani.

”Tu, Diacov, pentru titlul de ”președinte de onoare”, încasai lunar câte 10 mii de euro în plic, iar pentru arendarea sediului PDM - clădire înregistrată pe numele fiicei tale, primeai câte opt mii de euro. Sunt și alte cifre, mult mai solide”, a precizat Voronin.

Liderul PCRM i-a dat o replică lui Diacov și în ceea ce privește chestiunea de învestire în funcția de președinte al Parlamentului.

”Iarăși minți. După alegerile din 5 aprilie 2009, Parlamentul m-a ales în această funcție. Fără ajutorul tău și al complicilor tăi. Adevărul este că tu și ”linge-blide” ai tăi mă convingeau pe mine și pe colegii mei să te alegem președinte. Chiar dacă ai probleme de memorie, trebuie să ții minte unde ”te-am trimis” eu atunci... Ajunge, Diacov. Asta este doar o parte din biografia ta de trădător, lingău, carierist și brută”, a declarat Vladimir Voronin.

Reacția lui Dumitru Diacov a venit după ce Vladimir Voronin a declarat la un post privat de televiziune că „Diacov i-a trădat pe toți” și că „democrații și toată clasa politică trebuie să scape de așa oameni ca Diacov”, fiind rugat să comenteze recenta plecare a șase deputați din PDM.

Contactat de Sputnik Moldova ca să comenteze replicile lui Voronin, Dumitru Diacov a raspuns că deocamdată nu va face alte declarații la acest subiect. 

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала