Oameni in etate - Sputnik Moldova
Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Primăvara începe cu Eugen Doga: Compozitorul, la ceas aniversar

© Sputnik / Miroslav RotariÎncheierea Anului Familiei și aniversarea a 660 de ani de la întemeierea Statului Moldovenesc
Încheierea Anului Familiei și aniversarea a 660 de ani de la întemeierea Statului Moldovenesc - Sputnik Moldova
Prima zi de primăvară se asociază și cu numele renumitului compozitor din Republica Moldova, Eugen Doga.

CHIȘINĂU, 1 mar – Sputnik. În prima zi de primăvară este și ziua de naștere compozitorului Eugen Doga, un fenomen al muzicii din Republica Moldova. Cel care a pus dragostea pe note a ajuns la cea de-a 83-a aniversare. De-a lungul vieții, Eugen Doga a impresionat prin spectrul variat al genurilor pe care le abordează în lucrările sale. Sinceritatea și autenticitatea melodiilor semnate de Doga cuceresc auditoriul de la primele note.

„Am învățat de la marele Enescu să caut muzica pretutindeni, în folclor, în natură, fără prejudecățile snobilor. Degeaba râvnești să atingi înălțimile, să experimentezi o modernitate rece, chinuită, dacă nu ai scris nici o piesă miniaturală, ca un diamant mai valoros decât orice taluz zgomotos de zgură. Am descoperit că oamenii n-au uitat să viseze la muzica muzicală, să se bucure, să se vindece prin ea”, spunea marele Eugen Doga cu ceva timp în urmă.

Maestrul nu încetează să ne surprindă, indiferent de vârsta pe care o împlinește. Are deja o agendă bine pusă la punct pentru acest an. Într-un interviu pentru Sputnik Moldova, marele compozitor a povestit că în acest an nu există loc de odihnă, iar primăvara începe deja cu mari concerte, în țară dar și peste hotare.

„În primăvară, voi susține concerte importante în Rusia (Moscova și Sankt-Petersburg), în România, Grecia și Italia. Agenda este aproape plină", a relatat maestrul.

Творческий вечер Евгения Доги  - Sputnik Moldova
Exclusiv: Cum a fost scris imnul orașului Chișinău - detalii de la Eugen Doga, Video

Într-un alt interviu, maestrul Eugen Doga ne-a povestit cum a fost scrisă melodia pentru cântecul „Orașul meu”, care a devenit imnul Chișinăului.

„Eu încă dormeam când au venit Gheorghe Vodă cu Ion Mija la mine și mi-au întins o foaie A4 cu versuri înșirate pe ea. Fără ca să mă ridic din pat, m-am întors spre pian și am început să cânt. Aveam senzația că am cântat toată viața ceea ce cântam atunci”, ne-a mai povestit maestrul Doga.

La un moment dat, și-a dat seama că din versuri lipsea refrenul. Dar pentru că nu mai avea timp, a compus melodia fără a avea cuvintele.

Eugen Doga este autorul unor valoroase lucrări în diverse genul muzicale. El este cunoscut pentru muzica de film și de teatru, inclusiv celebrul vals din filmul „Gingașa și tandra mea fiară”, desemnat de către UNESCO drept cea de-a patra capodoperă muzicală a secolului trecut.

Dorul care îl macină pe maestrul Eugen Doga>>>

În decembrie 2019, compozitorul a primit Titlul de Cetățean de Onoare al Bucureștiului. Distincția i-a fost oferită în semn de recunoștință pentru păstrarea valorilor și tradiției populare românești. Astăzi, de ziua sa, Eugen Doga va sărbători alături de public lansarea Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor 2020”. La mulți ani, maestre!

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала