Парламент Республики Молдова - Sputnik Moldova
Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

„Avia Invest” susține că și-a plătit toate datoriile față de Bugetul de Stat

© Sputnik / Miroslav RotariМеждународный аэропорт Кишинева
Международный аэропорт Кишинева - Sputnik Moldova
Reprezentanții „Avia Invest” susțin că și-au plătit toate datoriile față de stat și le solicită autorităților să renunțe la intenția de a iniția procedura de insolvabilitate a companiei.

CHIȘINĂU, 20 mai – Sputnik. Reprezentanți ai „Avia Invest”, compania care a concesionat Aeroportul Internațional Chișinău, au susținut în această seară o conferință de presă cu tema „Avia Invest a achitat datoria, cerem să fie încetată acapararea companiei”.

Первый троллейбус в аэропорт  - Sputnik Moldova
Politică
Premierul Ion Chicu a comentat declarațiile „Avia Invest”, care cere despăgubiri fabuloase

În conferința de presă, avocatul companiei, Victor Panțâru, a subliniat că „Avia Invest” nu are actualmente deloc datorii față de Bugetul de Stat și că și-a achitat datoriile „în termenele de executare benevolă prevazute de lege”. Avocatul a îndemnat autoritățile să se abțină de la ceea ce el a calificat drept „pași greșiți”.

Aceasta după ce, pe 18 mai, premierul Ion Chicu anunțase că Guvernul va iniția procedura de insolvabilitate a companiei, care ar fi intrat în incapacitate de plată. Insolvabilitatea ar presupune anularea contractului de concesionare încheiat cu statul.

În prima parte a zilei, „Avia Invest” informase că și-a achitat integral datoriile către Autoritatea Aeronautică Civilă cifrate la 22,6 milioane de lei și a cerut ca procedura de declarare a insolvenței și „alte presiuni” să fie „încetate imediat”.

Anterior conferinței de presă, premierul Ion Chicu a postat pe Facebook un comentariu la anunțul „Avia Invest”.

„”Investitorul” a înțeles că datoria față de stat trebuie de achitat. Nu suntem în iulie 2019 și reeșalonări de plăți la stat nu ai cum să obții. Am fost informat că datoria de circa 22 milioane de lei față de Autoritatea Aeronautică Civilă a fost achitată astăzi. Este un lucru bun. Sperăm că tot așa de rapid vor fi achitate acele circa 10 milioane lei restanțe la plata impozitelor și taxelor la buget”, a comentat prim-ministrul.

Международный аэропорт Кишинева  - Sputnik Moldova
Societate
Avia Invest atacă Guvernul la Curtea de Arbitraj de la Stockholm: Cere despăgubiri uriașe
Cu puțin timp înainte de conferința de presă organizată de „Avia Invest”, și ministrul Justiției, Fadei Nagacevshi, a comentat situația pe Facebook. „După ”vînătoarea finilor”, încă o manipulare marca Avia Invest. Avia Invest anunță că a plătit datoria. (Numai după ce executorul le-a blocat conturile, dar nu-i pe asta.) Dar Avia Invest are mai multe datorii! Haideți să-i întrebăm ce datorii mai au? De ce au acumulat datorii când încasarile mergeau strună și luau din fiecare om câte 9 euro „pe deasupra"! Unde-s 240 milioane euro investiții? Unde-i terminalul de pasageri? Ne oprim aici - așteptăm răspunsuri. Dar întrebări mai avem”, a scris ministrul Justiției. 

Notăm că acționarul „Avia Invest” a depus o plângere împotriva Republicii Moldova la Curtea de Arbitraj Internațional de la Stockholm și cere Guvernului o despăgubire de 885 de milioane de euro, conform declarației făcute pe 18 mai de directorul companiei „Komaksavia Airport Invest”, Andreas Menelaou. „Komaksavia Airport Invest” deține 95% din acțiunile „Avia Invest”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала