Oameni in etate - Sputnik Moldova
Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații despre ajutoare sociale, pensii și sănătate.

Trist, dar adevărat: Jumătate dintre localitățile țării nu au acces la apă potabilă

© Photo : Mihai CatanSistemul de apeduct din localitatea Molești, raionul Ialoveni
Sistemul de apeduct din localitatea Molești, raionul Ialoveni - Sputnik Moldova
Mai bine de jumătate dintre localitățile din țară rămân în continuare fără acces la sistemul public de aprovizionare cu apă potabilă. Asta arată un raport al Biroului Național de Statistică. Sputnik Moldova a încercat să afle explicația lipsei infrastructurii.

CHIȘINĂU, 27 mai - Sputnik. Un raport publicat recent de Biroul Național https://sputnik.md/de Statistică arată că doar 50,7% dintre localităţile ţării au avut acces la sistemul public de alimentare cu apă în anul 2019.

Vadim Ceban - Sputnik Moldova
Un apeduct de proporții urmează să fie construit în sudul Moldovei
Este vorba despre 53 de municipii și orașe și 724 de localități rurale. Astfel, peste 2 milioane de persoane au beneficiat de serviciul public de alimentare cu apă, dintre care 1,2 milioane au fost din orașe, iar peste 886 de mii de la sate. 

Pe parcursul ultimilor patru ani, accesul populației la serviciul public de alimentare cu apă a înregistrat o creștere. De apă potabilă au beneficiat cu 258 de mii de persoane mai mult sau cu 13,6%. 

Aprovizionarea cu apă, pe agenda autorităților

Această problemă rămâne o prioritate pentru autorități. Secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului Dorin Andros a declarat pentru Sputnik Moldova că în prezent sunt peste 300 de proiecte depuse la Fondul Ecologic Național, însă nu există finanțare. Situația este diferită la Fondul Național pentru Dezvoltare Regională.

Robinet Apa-Canal Chisinau - Sputnik Moldova
Societate
Cresc tarifele pentru apeduct și canalizare: Decizia ANRE pentru Glodeni și Basarabeasca

”Ce ține de acest Fond Național pentru Dezvoltare Regională, pot să vă spun că recent am fost într-o localitate unde s-a finalizat un proiect de 69 de milioane de lei. Este un proiect pilot, în care Guvernul Eleveției a acordat 40% din cost, ministerul 40 %, iar restul a fost contribuția populației. Avem mai multe proiecte de implementare. De exemplu, avem construcția magistralei Soroca-Bălți-Sângerei și sperăm anul acesta să finalizăm lucrările la Sângerei, acum se muncește. Mai avem porțiuni de apeduct care se realizează la Fălești, la Dondușeni și două localități din preajmă. La Glodeni avem un proiect de 40 de milioane de lei, la Ialoveni avem multe proiecte”, a declarat secretarul de stat. 

Dorin Andros mai spune că în ultimii trei ani a crescut numărul investițiilor în astfel de proiecte.  

”Avem un proiect de 23,5 milioane de euro pentru raionul Cahul, un grant alocat de Guvernul Germaniei. Avem și proiectul privind magistrala Chișinău-Strășeni-Călărași, unde Guvernul Germaniei alocă un grant de 15 milioane de euro în faza I și încă 10 milioane în faza a II-a. Una dintre condițiile pentru Moldova la acest proiect este să asigure contribuția de 10%. În total, avem granturi în valoare de 80 de milioane de euro. Acum lucrăm ca să identificăm noi surse de finanțare. Nu avem acum credite luate, dar discutăm cu donatorii ca să vedem cum le putem accesa la rate mai mici”, a menționat Dorin Andros.

O localitate exemplu la capitolul aprovizionare cu apă este satul Molești din raionul Ialoveni. Primarul satului, Mihai Catan, a povestit pentru Spunik Moldova că, în urmă cu patru ani, în sat a fost făcută o analiză a apei, iar rezultatele au arătat că trebuie luate măsuri urgent. 

© Photo : Mihai CatanSatul Molești din raionul Ialoveni
Satul Molești din raionul Ialoveni - Sputnik Moldova
1/5
Satul Molești din raionul Ialoveni
© Photo : Mihai CatanReabilitarea sistemului de apeduct din localitatea Molești, Ialoveni
Reabilitarea sistemului de apeduct din localitatea Molești, Ialoveni - Sputnik Moldova
2/5
Reabilitarea sistemului de apeduct din localitatea Molești, Ialoveni
© Photo : Mihai CatanReabilitarea sistemului de apeduct din localitatea Molești, Ialoveni
Reabilitarea sistemului de apeduct din localitatea Molești, Ialoveni - Sputnik Moldova
3/5
Reabilitarea sistemului de apeduct din localitatea Molești, Ialoveni
© Photo : Mihai CatanReabilitarea sistemului de apeduct din localitatea Molești, Ialoveni
Reabilitarea sistemului de apeduct din localitatea Molești, Ialoveni - Sputnik Moldova
4/5
Reabilitarea sistemului de apeduct din localitatea Molești, Ialoveni
© Photo : Mihai CatanSistemul de apeduct din localitatea Molești, raionul Ialoveni
Sistemul de apeduct din localitatea Molești, raionul Ialoveni - Sputnik Moldova
5/5
Sistemul de apeduct din localitatea Molești, raionul Ialoveni
1/5
Satul Molești din raionul Ialoveni
2/5
Reabilitarea sistemului de apeduct din localitatea Molești, Ialoveni
3/5
Reabilitarea sistemului de apeduct din localitatea Molești, Ialoveni
4/5
Reabilitarea sistemului de apeduct din localitatea Molești, Ialoveni
5/5
Sistemul de apeduct din localitatea Molești, raionul Ialoveni

Astfel, a început să fie construit un sistem de apeduct modern, iar acum câteva zile proiectul a fost dus la bun sfârșit. În prezent, toate cele peste o mie de gospodării au apă potabilă.

”Noi făceam analizele biochimice anual și am văzut că nu aveam nicio fântână care ar intra în parametrii admiși. De asta ne-am pus scopul să realizăm acest proiect pentru satul nostru. Astfel, am început restabilirea celor trei fântâni arteziene pe care le aveam nefuncționale, cu o adâncime de 200 de metri în pământ. Am realizat turnuri noi, rețele de apeduct moderne, am instalat contoare. Prețul apei în prezent este de 8 lei pentru un metru cub. Investițiile sunt de aproximativ 1 milion de lei. Cu ajutorul statului, al populației și cu bugetul primăriei am reușit să realizăm acest proiect important pentru oameni. Suntem mândri că cei peste 4 mii de locuitori au apă în gospodărie, de o calitate extraordinară”, a declarat Mihai Catan, primarul satului Molești. 

© Photo : Mihai CatanMihai Catan, primarul satului Molești
Trist, dar adevărat: Jumătate dintre localitățile țării nu au acces la apă potabilă - Sputnik Moldova
Mihai Catan, primarul satului Molești

Același raport al Biroului Național de Statistică arată că satele au cel mai redus acces la serviciul public de canalizare, doar 4,4%, iar municipiile și oraşele sunt asigurate în proporție de 95 la sută. Localitățile cu cel mai mare număr de oameni cu acces la sistemul public de canalizare sunt Chișinău - 71,4% și UTA Găgăuzia - 15,6 la sută, iar localităţile din nordul și sudul țării au cele mai mici rate de acces - 5,4% și, respectiv, 4,4 la sută. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала