Oameni in etate - Sputnik Moldova
Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Germania: landul care pune capăt tuturor restricţiilor de la începutul lui iunie

© REUTERS / Christian Mangпротесты в Германии
протесты в Германии - Sputnik Moldova
Un land din Germania vrea să ridice toate restricţiile de la începutul lui iunie, dorind să renunţe chiar şi la măştile de protecţie şi restricţiile de distanţă. Este primul land din Germania care ia această decizie.

BUCUREŞTI, 27 mai – Sputnik, Doina Crainic. Turingia vrea să pună capăt restricțiilor generale împotriva coronavirusului la începutul lunii iunie. Drept urmare, reglementările la nivel național privind distanța minimă, purtarea măştilor de protecţie și restricțiile de contact nu se vor mai aplica în acest land, potrivit publicaţiei germane stimme.de

„Începând cu 6 iunie, aș dori să ridic restricţiile generale și să le înlocuiesc cu un pachet de măsuri care să se concentreze pe autorizațiile locale”, a declarat premierul landului, Bodo Ramelow, pentru DPA.

Acesta a spus că este necesară o soluție la nivel regional mai degrabă decât respectarea regulamentelor federale, având în vedere că, duminică, Turingia era unul dintre cele trei landuri germane care nu au raportat cazuri noi de coronavirus.

Основатель Microsoft Билл Гейтс - Sputnik Moldova
Compania Novavax testează un vaccin pe oameni după ce a primit fonduri de la Bill Gates

Cancelarul Angela Merkel și premierii landurilor au convenit la începutul lunii mai să extindă până la 5 iunie restricțiile de contact pentru cetățeni în spațiul public. Ulterior, urmează să fie făcuţi pași suplimentari pentru școli și grădinițe.

Detaliile cu privire la deciziile luate de fiecare land urmează să fie discutate într-o ședință de cabinet marți, potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului. Măsurile la nivel local ar trebui să ia locul cerinţelor la nivel naţional dacă se depășește o anumită rată de infecție într-o regiune. Se discută despre o limită de 35 de noi infecții la 100.000 de locuitori într-o săptămână. Potrivit celor mai recente cifre publicate de Cancelaria de Stat, valoarea este depășită doar în districtul Sonneberg. Conform planurilor, echipa de criză de la nivel de stat urmează să fie desființată și înlocuită de un sistem de alarmă în care Ministerul Sănătății va prelua controlul.

Potrivit cifrelor Cancelariei de Stat din Erfurt, rata infecției la nivel național a fost de 5,8 noi infecții la 100.000 de locuitori într-o săptămână. În total, peste 2.800 de persoane s-au infectat cu virusul în Turingia, 151 au murit din cauza sau cu această infecție. Numărul de pacienți care s-au recuperat este estimat la peste 2400.

Decizia landului Turingia a fost primită cu laude, dar şi cu critici la nivelul întregii ţări. „Ceea ce face Ramelow nu este un act de curaj, ci nechibzuit”, a scris Die Welt. De asemenea, ministrul de Interne din Mecklenburg-Pomerania Inferioară (CDU) a spus că măsurile de relaxare completă luate atât de rapid sunt „premature”.

De asemenea, luni, landul estic Saxonia a anunțat că va renunța la restricții după 5 iunie, însă vor fi făcute câteva excepții, care nu au fost încă anunțate.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала