Виноградник - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Cine a câștigat și cine a pierdut în altercațiile de ieri dintre polițiști și veterani

© Sputnik / Александр Сурупротестующие перекрыли проспект Штефана чел Маре
протестующие перекрыли проспект Штефана чел Маре - Sputnik Moldova
Vom porni de la faptul că ieri nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun, chiar dacă părțile, veteranii protestatari, de pe o parte, și polițiștii aflați în exercițiu funcțiunii, de pe altă parte, s-au îmbrâncit reciproc.

Ba mai mult, au făcut schimb de câteva ghionturi, și, în final, oamenii legii au pus în aplicare gazele lacrimogene și electroșocul.

Adică evenimentul s-a consumat fără cazuri extreme, fără grav răniți și fără, slavă Domnului, morți, așa cum s-a întâmplat în alte rânduri, în vremuri de tristă faimă.

Altercații în centrul Capitalei - Sputnik Moldova
Video
Altercație în centrul Capitalei între protestatari și Poliție - Video
Dar să vedem ce s-a întâmplat.

În ajunul protestului din fața Parlamentului, miercuri, 15 iulie, grupul de inițiativă "Forța Veteranilor" a depus la Primăria municipiului Chișinău o declarație de intenție prin care a anunțat că joi va organiza o acțiune de protest în fața Parlamentului, acolo unde, între altele, a fost anunțată de la tribuna Legislativului o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu, și aici este greu să nu întrezărim o evidentă coincidență, ca să nu-i spunem stranie.   

În data de 16 iulie, în fața Parlamentului, pe la ora nouă dimineața, a demarat acțiunea de protest. Pe la ora 11:00, veteranii protestatari au blocat circulația pe principala arteră a orașului, având intenția de a se instala acolo cu corturi într-o acțiune non-stop. Bineînțeles că poliția a intervenit perfect justificat din punct de vedere formal-juridic, luând în vedere că blocarea principalei artere a orașului depășea norma legală privind desfășurarea acțiunilor de protest și declarația de intenție anunțată de organizatori în ajun. Unde mai pui că asta a afectat dreptul la libertatea circulației a multor cetățeni și contravine restricțiilor impuse de autorități pentru a nu admite răspândirea infecției cu coronavirus.

протестующие перекрыли проспект Штефана чел Маре - Sputnik Moldova
Politică
Protestatarii din fața Parlamentului au blocat circulația pe bulevardul Ștefan cel Mare
Inevitabil, între părți au avut loc altercații, îmbrânceli, pe undeva s-a mai făcut schimb și de câteva ghionturi și, în definitiv, oamenii legii au pus în aplicare gazele lacrimogene și electroșocul. În definitiv forțele de ordine au obținut deblocarea bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt, fiind și în număr mult mai mare decât protestatarii, care dacă au atins cifra de 150 de oameni. Între altele fie spus, mie veteranii mi s-au părut mult mai în formă decât polițiștii în exercițiu, chiar dacă veteranii sunt și mult mai în vârstă decât ultimii.

Oamenii legii i-au acuzat pe protestatari că au admis chemări la acțiuni violente, că au avut un comportament violent în privința poliției care încerca să mențină ordinea publică și chiar dacă poliția a manifestat loialitate și înțelegere.

Drept rezultat, 9 persoane din rândurile protestatarilor care i-ar fi agresat pe polițiști au fost conduse la Inspectoratul de Poliție Buiucani, unde au fost audiați.

Totodată, pentru acțiunile cu caracter violent, pentru nesubordonare, pentru împiedicarea organelor de drept de a-și exercita atribuțiile de serviciu privind asigurarea ordinii și securității publice a fost pornit un proces penal, în conformitate cu Articolul 285 al Codului Penal.

De cealaltă parte, veteranii îi acuză pe oamenii legii că au făcut exces de putere, au recurs la abuz în raport cu protestatarii pașnici și că vor merge cu o plângere la Procuratură. Și este de așteptat că exact așa vor face, dat fiind că în rândurile lor sunt mulți foști ofițeri cu grad înalt din poliție, armată și din alte structuri de forță, respectiv care știu cum să să-și promoveze și apere drepturile, inclusiv, în instanță.

Cui prodest altercațiile din centrul Capitalei?

Dacă în îmbrâncelile de joi din bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt autoritățile au obținut deblocarea acestuia și evacuarea veteranilor de acolo, obținând în felul acesta o mică victorie, atunci pe rețelele de socializare cred că au ieșit învingători veteranii protestatari, publicul, în mare, fiind de partea celor care mai ieri au apărat patria, iar astăzi, iată, sunt luați pe sus de către polițiști.

Протест комбатантов перед зданием парламента Молдовы - Sputnik Moldova
Societate
Igor Dodon: Toți au dreptul să protesteze, dar să protesteze conform legislației
Este evident că acțiunea de joi din fața Parlamentului nu a fost o întâmplare, ci una gândită de anumite forțe politice. Cel mai probabil, de cele care încearcă să demită Guvernul Chicu prin moțiune de cenzură, iar acțiunea veteranilor este doar un fel de ataș la ceea ce se întâmplă în Parlament, care să arate cât de nepopular este guvernul și, în general, autoritățile și, eventual, să atragă cât mai multe antipatii acestora.

Veteranii au anunțat că vor continua duminică acțiunile de protest în centrul Capitalei. Deci, autorităților le este întinsă o cursă. O eventuală escaladare a confruntărilor dintre forțele de menținerea a ordinii publice și veterani nu poate avea decât repercusiuni pozitive pentru șansele electorale ale partidelor de guvernământ, ale PSRM, mai bine zis, că PDM nu mai contează.

Veteranii nu au ce pierde, iar președintele Igor Dodon și PSRM au – alegerile prezidențiale și, mai îndepărtat, cele parlamentare anticipate, pe care speră să le câștige cei care acum încearcă cu mâinile veteranilor să scoată castanele din jeratic.

Eu cred că, în această situație, pentru a evita un deznodământ nedorit, cum ar fi, de exemplu, confruntările stradale violente, autoritățile ar proceda înțelept dacă ar iniția un dialog cu veteranii protestatari, așa cum au mai făcut-o și în alte rânduri, iar la acest dialog ar participa personalități care se bucură de autoritate în rândurile acestei categorii sociale. Asta ar fi o ieșire din situație. Bineînțeles, cu condiția ca și veteranii să fie rezonabili atunci când aleg modul în care își fac auzită vocea și își apără drepturile sociale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала