Виноградник - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși: Iată pe cine îl prăznuiesc astăzi

© Sputnik / Rodion ProcaNicolae Ciobanu
Nicolae Ciobanu - Sputnik Moldova
Biserica Ortodoxă cinsteşte la 9 august amintirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, supranumit și doctorul fără de arginți, numit în popor Tămăduitorul de boli.
Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși: Iată pe cine îl prăznuiesc astăzi

Sfântul Pantelimon este unul dintre cei mai venerați sfinți din ortodoxie. Conform tradiției, în această zi credincioșii merg la biserică pentru a-l ruga pe sfânt de tămăduire sufletească și trupească.

"Astăzi, aproape la fiecare parohie se săvârșește Taina Sfântului Maslu, pentru că Sfântul Mucenic Pantelimon care a fost și doctor a fost un tămăduitor de boli. Astfel oamenii se roagă pentru sănătate și pentru ca Sfântul Pantelimon să fie rugător la Dumnezeu pentru toți creștinii", a explicat într-un interviu pentru Sputnik părintele Nicolae Ciobanu.

De menționat că Sfântul Pantelimon este cinstit în ortodoxie încă din secolul al XII-lea. Pe icoane, tămăduitorul Pantelimon este înfățișat cu un mic cufăr în mâna stângă, în care se află doctorii, iar în mâna dreaptă ține o linguriță subțire.

Potrivit credinței populare, Pantelimon vindeca bolnavii cu ajutorul ierburilor, rădăcinilor, cojii de copac, cu ajutorul lutului și al pietrelor. Părţi din sfintele moaşte ale acestuia s-au răspândit în toată lumea creștină, iar capul Mucenicului se păstrează în prezent la Mănăstirea rusă "Sfântul Pantelimon" de la Muntele Athos.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала