Oameni in etate - Sputnik Moldova
Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Avertismentul Poliției: Zeci de copii s-au ales cu traumatisme, iar unii au decedat 

© Sputnik / OsmatescoTeren de joc pentru copii
Teren de joc pentru copii - Sputnik Moldova
Poliția se arată îngrijorată de multiplele incidente în care au suferit copiii vara aceasta și-i îndeamnă pe părinţi, reprezentanţi legali, tutori și curatori să manifeste multă responsabilitate și mare grijă, pentru a-i proteja pe minori de pericole.

CHIȘINĂU, 20 aug – Sputnik. În lunile iunie și iulie, 76 de copii din Republica Moldova au fost traumatizați, iar alți opt au decedat în diverse incidente, informează Inspectoratul General al Poliției. 

Râu, automobil, foto de arhivă - Sputnik Moldova
Copii care au murit din vina părinților: Ce face acum Poliția și cum va reacționa școala

Copiii s-au ales cu traumatisme sau chiar și-au pierdut viața în accidente rutiere, intoxicații cu pesticide, intoxicații cu alimente, cu medicamente, căzând de la înălțime, căzând în bazine cu apă, după arsuri termice, înec etc.

Poliția semnalează că „se atestă o situaţie îngrijorătoare privind incidentele” în care au fost implicați minori. Incidentele în care au avut de suferit copiii au fost de 2,5 ori mai frecvente în localitățile sătești.

Din totalul de 76 de incidente în care copiii s-au ales cu traumatisme în iunie și iulie, 55 s-au întâmplat în mediul rural și 21 în mediul urban.

„Atunci când stau de vorbă cu polițiștii, majoritatea părinților au aceeași explicație: „Doar o secundă am întors capul”. Din nefericire, acea secundă poate avea un impact negativ pentru copil”, avertizează Poliția. 

Pistol - Sputnik Moldova
Poliția, în alertă după detonarea a două grenade: „Predă arma benevol!”

Menționăm că, potrivit datelor statistice oferite de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în intervalul 1 ianuarie – 17 august, 60 de persoane, inclusiv 9 minori, au decedat în urma înecurilor.

În seara zilei de 19 august, doi copii, o fată de 10 ani și un băiat de 9 ani, s-au înecat în râul Nistru, în apropierea localității Coșnița, în timpul scăldatului. 

Poliția îi atenționează pe părinții și tutorii minorilor „să manifeste mai multă responsabilitate în ceea ce privește respectarea şi exercitarea obligaţiilor de întreţinere, educaţie şi supraveghere a copiilor”.

Adulții sunt sfătuiți să aibă mare grijă de copii, să-i supravegheze în permanenţă și să-i instruiască corespunzător, pentru a evita cazurile de dispariţii, accidente de circulaţie și vătămări corporale din neatenţie.

Precizăm că „accidente” și „incidente” sunt două rubrici distincte în statisticile polițienești, pentru că și DEX-ul (dicționarul explicativ), și legislația fac deosebire între cele două noțiuni. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала