Виноградник - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Sfântul Moldovei: 4 ani de la aflarea moaștelor Sfântului Gavriil Bănulescu Bodoni - Foto

Astăzi creștinii ortodocși din Moldova sărbătoresc aflarea moaștelor Sfântului Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni, acestea au fost aflate acum patu ani și se află la sfânta mănăstire Căpriana.

CHIȘINĂU, 25 aug - Sputnik. Astăzi creștinii din Moldova fac pomenirea Mitropolitului Bănulescu-Bodoni, primul sfânt canonizat de Biserica Ortodoxă din Moldova. Astăzi se împlinesc 4 ani de la aflarea sfintelor sale moaște. Atunci, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, dimpreună cu membrii Sinodului BOM, au săvârșit deshumarea trupului, vrednicului de pomenire, Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni, din cripta bisericii voievodale „Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Căpriana.

© Mihail BortăMormântul Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni
Sfântul Moldovei: 4 ani de la aflarea moaștelor Sfântului Gavriil Bănulescu Bodoni - Foto - Sputnik Moldova
Mormântul Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni

Ierarhii, preoții și credincioșii au înălțat necontenit rugăciuni timp de trei ore, cât a durat deshumarea. Racla cu trupul Mitropolitului Gavriil a fost purtată în procesiune împreujurul ctitoriei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, după care a fost așezată în interiorul bisericii.

© episcopia-ungheni.mdPunerea în raclă a Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni
Sfântul Moldovei: 4 ani de la aflarea moaștelor Sfântului Gavriil Bănulescu Bodoni - Foto - Sputnik Moldova
Punerea în raclă a Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni

Tomosul de canonizare a Mitropolitului Gavrill Bănulescu-Bodoni a fost citit la data de 3 septembrie 2016, în timpul Sfintei Liturghii la Mănăstirea Căpriana.

© Photo : mitropolia.mdCanonizarea sf. Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni
Sfântul Moldovei: 4 ani de la aflarea moaștelor Sfântului Gavriil Bănulescu Bodoni - Foto - Sputnik Moldova
Canonizarea sf. Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni

Viața Sfântului Gavriil (Bănulescu-Bodoni)

Gavriil (născut Grigorie Bănulescu-Bodoni), a fost Mitropolit al Moldovei, Poltavei, Kievului ulterior al Basarabiei. Om de cultură român, Mitropolit al Moldovei, scriitor ecleziastic. El s-a născut în 1746, în oraşul Bistriţa din Transilvania, într-o familie de nobili ruinaţi (răzeşi), refugiaţi aici din Moldova.

Şi-a absolvit studiile în Transilvania, apoi la Academia duhovnicească din Kiev, la şcolile greceşti din Patmos, Smirna şi la mănăstirea Vatopedu de la Muntele Athos. Devine profesor, în Transilvania în anul 1776, apoi la Iaşi în anul 1777. Se călugăreşte la Constantinopol în 1779, cu numele Gavriil, continuându-şi studiile la Patmos.

A fost mitropolit al Poltavei, apoi al Kievui, iar în 1801 Țarul Alexandru I l-a numit membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Părintele Arhimandrit Filaret, starțul Sfintei Mănăstiri Căpriana - Sputnik Moldova
Radio
Un ierarh rus promotor al intereselor naționale în stânga Prutului

La 27 martie 1808, printr-un ucaz al aceluiaşi ţar, a fost numit exarh al Bisericii din Moldova şi Țara Românească — ambele ţări fiind sub influenţa şi gestionarea rusă, conducând Mitropolia Moldovei până după pacea de la Bucureşti (16 mai 1812). În această calitate a tipărit mai multe cărţi şi a lucrat pentru buna desfăşurare a vieţii bisericeşti. La 21 august 1813, Țarul Rusiei l-a numit în fruntea noii Arhiepiscopii a Basarabiei, cu reşedinţa în Chişinău, create la cererea sa.

La demersul mitropolitului Gavriil, în anul 1814, în Basarabia a fost deschisă o tipografie la care s-au tipărit cărţi importante pentru cult, pentru toţi oamenii ortodocşi.

Mitropolitul Gavriil a păstorit până la moarte (martie 1821) în Arhiepiscopia Basarabiei, unde a înfiinţat și un Seminar Teologic.

Acatistul Sfântului Ierarh Gavriil, Mitropolitul Chișinăului şi a Hotinului (fragment)

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала