Oameni in etate - Sputnik Moldova
Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Amendarea Constituției Moldovei - poziția Consiliului Europei

© Sputnik / Владимир Федоренко / Trecere la banca de fotografiiГорода мира. Страсбург
Города мира. Страсбург - Sputnik Moldova
Consiliul Europei consideră că proiectul de amendare a Constituției, prin care se propune schimbarea procedurii de numire a judecătorilor, corespunde cerințelor Comisiei de la Veneția.

CHIȘINĂU, 30 sept - Sputnik. După o serie de discuții purtate de ministrul Justiției Fadei Nagacevschi în privința modificării Constituției, reprezentanții Consiliului Europei au stabilit că amendamentele la Legea Supremă corespund cerințelor Comisiei de la Veneția. 

„Consiliul Europei a confirmat că proiectele de amendamente constituționale făcute în prezent de Guvern, în vederea supunerii lor spre adoptare de către Parlament, sunt conforme cu avizele recente ale Comisiei de la Veneția. Consiliul Europei va continua să colaboreze îndeaproape cu Republica Moldova pentru a facilita implementarea completă și eficientă a reformelor în sectorul justiției”, menționează Consiliul într-un comunicat de presă. 

Fadei Nagacevschi - Sputnik Moldova
Societate
Fadei Nagacevschi: Curtea Constituțională a blocat țara
De altfel, astăzi ministrul Justiției a susținut un briefing în care a anunțat că va cere repetat aprobarea proiectului de modificare a Constituției Republicii Moldova. Potrivit lui Fadei Nagacevschi, proiectul de modificare a Constituției va include unele ajustări pentru a respecta soluția pronunțată de Curtea Constituțională.

„Imediat ce acest proiect va fi reaprobat, el va fi publicat în Monitorul Oficial. Inclusiv nota informativă, inclusiv hotărârea de Guvern și transmis către Curtea Constituțională pentru obținerea unui aviz în vederea transmiterii acestui proiect către Parlamentul Republicii Moldova”, a declarat Nagacevschi.

În proiectul elaborat de Guvern și avizat negativ de către Curtea Constituțională de la Chișinău se propune schimbarea procedurii de numire a judecătorilor.  

Guvernul dorește să elimine primul termen de 5 ani de aflare în funcție a judecătorilor, astfel încât aceștia să fie numiți o singură dată până la atingerea plafonului de vârstă. De asemenea, Executivul a propus ca președintele să poată respinge doar o singură dată candidatura candidatura propusă de către Consiliul Superior al Magistraturii la funcția de magistrat.

În proiectul propus de guvern, alinatul 2 al Articolului 116 al Constituției ar urma să aibă următorul cuprins: „(2) Judecătorii instanțelor judecătorești se numesc în funcție, în condițiile legii, până la atingerea plafonului de vârstă, de Președintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Președintele Republicii Moldova poate respinge o singură dată candidatura propusă de către Consiliul Superior al Magistraturii”.

Fadei Nagacevschi - Sputnik Moldova
Războiul dintre judecători și Guvern se amplifică - Contraofensiva ministrului Justiției

În redacția actuală, acest aliniat are următorul conținut: "(2) Judecătorii instanțelor judecătorești se numesc în funcție de Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii. Judecătorii care au susţinut concursul sînt numiţi în funcţie pentru prima dată pe un termen de 5 ani. După expirarea termenului de 5 ani, judecătorii vor fi numiţi în funcţie pînă la atingerea plafonului de vârstă, stabilit în condiţiile legii".

Curtea Constituțională a dat însă anterior aviz negativ proiectului de modificare a Legii Supreme. 

Astfel, proiectul nu poate fi trimis Parlamentului spre aprobare. Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, a declarat anterior că această decizie a fost luată pentru că inițiativa de revizuire a Constituției Republicii Moldova ar fi fost înaintată de Guvern cu încălcarea mai multor prevederi. 

Imediat după decizia Curții Constituționale, ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, s-a deplasat la Strasbourg, unde a discutat cu reprezentanții Comisiei de la Veneția despre proiectele de amendamente la Constituție elaborate de Guvern și respinse de Curtea Constituțională.

Здание Европейского суда по правам человека - Sputnik Moldova
Injustiția care sărăcește bugetul de stat: Pentru ce păcate Moldova pierde dosare la CEDO

Astăzi Nagacevschi a declarat că acets proiect este o condiționalitate acceptată de către Republica Moldova în cadrul relațiilor cu Uniunea Europeană, dar și în cadrul negocierilor cu Fondul Monetar Internațional. El mai spune că de acest proiect depinde și începerea reformei justiției în Republica Moldova.

„Reiterez. Nu fac niciun pas în continuare fără a agrea proiectele de reformă a Justiției cu grupul ad-hoc al Consiliului Europei. De aceea atenționez toți actorii politici din Republica Moldova că ceea ce promovează Ministerul Justiției este făcut sub supravegherea CE și este în strictă conformitate cu standardele europene”, a mai spus Fadei Nagacevschi.

În context, ministrul a cerut susținerea partenerilor politici din țara noastră, a deputaților în vederea implementării reformei care va separa sistemul judecătoresc de sistemul politic.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

 

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала