Oameni in etate - Sputnik Moldova
Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Video: Procurori, filați de un figurant în dosarul fraudei bancare

Un important figurant în dosarul fraudei bancare a angajat oameni care să-i urmărească pe doi procurori responsabili de investigarea cazului.

CHIȘINĂU, 3 nov – Sputnik. Doi procurori care investighează frauda din sistemul bancar au ajuns să fie urmăriți chiar de angajații serviciului de securitate al unui important figurant în dosar. Ei au fost filați zilnic, timp de aproape o săptămână, de către patru foști polițiști.

În urma plângerii depuse de cei doi procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție, a fost inițiat un dosar penal, iar cei patru foști angajați ai Poliției au fost reținuți PCCOCS de comun cu SPIA al MAI.

Potrivit Procuraturii, ex-polițiștii au recunoscut în cadrul audierilor filarea filmarea și înregistrarea procurorilor, menționând că au acționat la indicație. Scopul era să descopere eventuale aspecte mai puțin onorabile în viața privată a oamenilor legii, pentru discreditarea acestora și afectarea reputației lor profesională. În felul acesta, ei urmau să fie împiedicați să-și exercite atribuțiile funcționale.

Pe lângă imagini, înregistrări video și audio, cei patru întocmeau adevărate rapoarte de filaj pe care le transmiteau celui care i-a cooptat în serviciul său de securitate.

Foștii polițiști au fost puși sub învinuire, iar la demersul procurorilor, plasați în arest la domiciliu pentru o lună.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

 

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала