Парламент Республики Молдова - Sputnik Moldova
Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Deputații se întrunesc în ședință: Ce vor examina

© Sputnik / Miroslav RotariПарламент Республики Молдова
Парламент Республики Молдова - Sputnik Moldova
După o pauză de mai bine de două luni, deputații în Parlamentul Republicii Moldova revin astăzi în sala de ședințe.

CHIȘINĂU, 19 nov - Sputnik. Parlamentul se întrunește astăzi în ședință plenară. Decizia a fost luată miercuri de Biroul Permanent al Parlamentului. Aceasta  va începe la ora 10:00. La ședința Biroului a fost stabilită agenda ședințelor plenare pentru următoarele două săptămâni. În această săptămână, Biroul a decis că deputații vor lucra și astăzi și mâine. Iar agenda pentru aceste două ședințe cuprinde peste 25 de proiecte de legi și hotărâri. Astfel, deputații vor examina mai multe proiecte de lege pentru ratificarea unor Acorduri, inclusiv Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind al doilea Proiect de îmbunătățire a eficienței sistemului de alimentare centralizată cu energie termică.

Nicolae Pascaru - Sputnik Moldova
Pascaru, despre refuzul politicienilor de a veni la consultări

La fel, parlamentarii vor examina și Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului „Agricultura competitivă”. La fel, pe ordinea de zi este inclus proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă în vederea realizării Proiectului „Îmbunătățirea capacităților pentru transformarea zonei rurale (IFAD VIII)”. Un alt proiect este cel pentru ratificarea Amendamentului la Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului „Îmbunătățirea drumurilor locale”.

Deputații vor mai examina și supune votului proiecte sociale, inclusiv cu privire la fondurile de pensii facultative, pentru modificarea Legii ocrotirii sănătății, pentru modificarea Legii privind supravegherea de stat a sănătății publice etc. Ultima ședință a Legislativului a avut loc pe 10 septembrie. De atunci, deputații s-au reunit doar în ședințele fracțiunilor sau în comisiile parlamentare. 

După anunțarea rezultatelor alegerilor prezidențiale în care Maia Sandu a ieșit învingătoare, președintele în exercițiu Igor Dodon a declarat că va iniția discuții cu PAS, dar și cu alte fracțiuni și grupuri parlamentare, pentru a stabili ce proiecte de lege trebuie votate în timpul apropiat. Însă Platforma Demnitate și Adevăr, Partidul Acțiune și Solidaritate, Partidul Democrat din Moldova, dar și grupul parlamentar PRO MOLDOVA au anunțat că nu vor merge la aceste consultări. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала