Виноградник - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Semnul unui viitor eșec: Și Stanislav Pavlovschi se distanțează de Maia Sandu

© Sputnik / Mihai CarausPreședinția RM
Președinția RM - Sputnik Moldova
Este clar pentru toată lumea că inițiativa cu privire la autodizolvarea Parlamentului este una ilegală și anticonstituțională. Nu și pentru președintele Maia Sandu, care o promovează activ și extrem de insistent.

De fapt, și ea știe că Parlamentul nu se poate autodizolva în condițiile în care nu există nicio prevedere constituțională sau legală care să stabilească această procedură și, mai ales, dacă există decizia din 1997 a Curții Constituționale care le interzice deputaților să meargă pe această cale. Maia Sandu știe bine că nu se poate, că nu este legal, constituțional, dar totuși insistă pentru că asta o cer interesele ei politice și ale partenerilor ei. Deci, este vorba de o necesitate revoluționară, și atunci nu există nici lege, nici constituție și nici bun-simț.

Maia Sandu - Sputnik Moldova
Maia Sandu a reaprins războiul dintre instituțiile statului
Doar că această abordare în stil leninist și extrem de egoist a problemelor politicii moldovenești ar putea să impună costuri mari pentru învingătoarea scrutinului prezidențial din 15 noiembrie. Chiar dacă nu toată lumea se descurcă în chichițele juridice, totuși pentru toți devine clar că Maia Sandu depășește orice limite în încercarea de a-și realiza interesele ei politice, mai ales când lucrul acesta îl constată personalități cu nume mare în domeniul juridic și care, mai ieri, făceau parte chiar în tabăra pe care astăzi o conduce Maia Sandu cu atâta elan revoluționar.

Mă refer la comentariu cunoscutului jurist Stanislav Pavlovschi, pe care acesta l-a postat la o analiză la temă a deputatului socialist Corneliu Furculiță. Pavlovschi explică ce înseamnă, de fapt, autodizolvarea Parlamentului pe care o cere Maia Sandu.

© Screenshot / Facebook / Corneliu FurculitaStanislav Pavlovschi, despre dizolvarea Parlamentului
Semnul unui viitor eșec: Și Stanislav Pavlovschi se distanțează de Maia Sandu - Sputnik Moldova
Stanislav Pavlovschi, despre dizolvarea Parlamentului

"Dizolvarea Parlamentului prin voința unui număr oarecare de deputați nu ar însemna “autodizolvare”. În teorie, autodizolvare ar însemna o soluție adoptată unanim de tot parlamentul, inclusiv și de supleanți. Orice alt fel de dizolvare ar însemna încetarea nestatutară a mandatelor celor care se exprimă împotriva acestei soluții. Si asta ar duce la încălcarea art.3 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale!", a constata Stanislav Pavlovschi.

Mihai Petrache - Sputnik Moldova
Expert: Ar fi preferabil ca președintele să urmeze Constituția, dar să nu caute soluții
Același lucru îl constată și un alt cunoscut jurist - Mihai Petrache, care spune că Maia Sandu nu trebuie să aștepte soluții, ci să urmeze prevederile constituționale și să desemneze un premier pentru a forma un nou guvern.

Apropo, de ce Maia Sandu refuză cu încăpățânare să facă acest lucru, să desemneze un premier și să formeze un guvern cu drepturi depline? Tot mai mult înclin să cred că nu face acest lucru pentru că știe că nu este în stare să administreze țară, că nu are curaj să-și asume responsabilitatea guvernării țării. Dar dacă este așa, de ce ne bagă în alegeri parlamentare anticipate?

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала