Oameni in etate - Sputnik Moldova
Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Poliția vine cu recomandări de Crăciun: Pentru ce vor aplica amenzi

© Sputnik / Miroslav RotariInspectoratul Național de Patrulare al IGPПолиция
Inspectoratul Național de Patrulare al IGPПолиция - Sputnik Moldova
Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției au organizat un briefing de presă în care au venit cu mai multe recomandări în perioada Crăciunului pe stil vechi.

CHIȘINĂU, 6 ian - Sputnik. Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției susțin că în perioada Crăciunului pe stil nou, dar și de Revelion, 2500 de polițiști au fost la datorie pentru a menține ordinea publică. Cu toate acestea, au fost înregistrate mai multe nereguli. Astfel, în perioada Crăciunului pe stil vechi, numărul polițiștilor care se vor afla la datorie a fost majorat cu o mie. Așa că 3500 de inspectori vor avea grijă de securitatea cetățenilor. 

Troleibuze - Sputnik Moldova
Societate
Troleibuzele vor circula diferit în ziua de Crăciun și nu doar
”Multe locuințe rămân fără supraveghere. Doar în cele 10 zile dintre Crăciun pe stil nou și Revelion am avut 60 de furturi de locuințe. Aveți grijă ca mereu lumina să fie conectată, un vecin să verifice dacă la voi totul este în regulă, nu lăsați fără supraveghere locuințele, să nu lăsați cheia în cutia poștală, nu fiți victima infractorilor. Hoții știu că acum mulți pleacă la țară, de aceea protejați-vă”, a declarat Daniel Mazepa, șef al Secției prevenire delicvență din cadrul INSP. 

Polițiștii vor fi cu ochii și pe localurile de agrement. 

”Noi reamintim că este interdicția ca după ora 22:00 localurile să fie închise. Vom dubla numărul de patrule care vor verifica localurile. Vă îndemn să respectați măsurile anti-COVID. Vom sancționa atât persoanele juridice, cât și pe cele fizice. Aveți grijă unde merg copii, căci la colindat pot interacționa cu persoane infectate de COVID-19. Haideți să avem grijă de sănătatea noastră împreună”, a precizat Daniel Mazepa. 

Reprezentanții forțelor de ordine presupun că în această perioadă numărul cazurilor de violență domestică vor crește.

”Violența domestică este un subiect bolnăvicios, iar abuzul de alcool duce la astfel de cazuri. În condițiile în care localurile sunt închise, toți vor da petreceri la domiciliu și prognozăm că aceste cazuri de violență domestică vor crește. Îndemnăm să apelați 112 și să solicitați ajutorul poliției”, a declarat Oleg Rusu, inspector INSP.

Oamenii legii îndeamnă cetățenii să denunțe cazurile de vânzare a obiectelor din plastic și să fie precauți atunci când cumpără produse pirotehnice. 

Revelion - Sputnik Moldova
Societate
Focul de artificii – splendoare pentru unii și calvar pentru alții
”Noi am depistat în timpul raziilor comercianți ambulanți de produse pirotehnice, dar să știți că de fiecare cetățean în parte depinde cum își protejează viața sa și a familiei. Să nu încurajăm comercianții ambulanți. La fel, unii oameni care dețin arme legal, dau salve de sărbători, dar această tentativă este ilegală și puteți fi sancționați sau chiar să fiți lipsiți de dreptul de a mai deține arme”, a mai spus Daniel Mazepa, șef al Secției prevenire delicvență din cadrul INSP. 

Poliția mai trage un semnal de alarmă și în legătură cu numărul mare de accidente rutiere care se produc în perioada sărbătorilor de iarnă pe drumurile din țară. 

”Începând cu 25 decembrie și până pe 3 ianuarie, am avut 55 de accidente rutiere, în care 7 persoane au decedat, iar 55 au fost traumatizate. 50% din accidente au fost cu implicarea pietonilor. La fel, 115 șoferi au fost suspectați că sunt în stare de ebrietate la volan, iar 35 au refuzat să treacă alcooltestul. Vă recomandă să nu conduceți în stare de ebrietate, să păstrați distanța dintre automobile, să cedați trecerea pietonilor”, a spus Pavel Apostol șeful Secției evidență și analiză accidente rutiere a Direcției poliție de patrulare a INSP.

În context, Poliția a făcut apel la cetățeni să denunțe orice încălcare la care vor fi martori în următoarele zile.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала