Oameni in etate - Sputnik Moldova
Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Video, foto: O moldoveancă admirabilă – iată ce meserie are

© Sputnik / Eleonora LisnicValentina, o femeie-poștaș
Valentina, o femeie-poștaș - Sputnik Moldova
O femeie-poștaș, Valentina, îi impresionează plăcut prin felul ei de a fi pe toți oamenii cu care comunică. De mult a trecut de vârsta pensionării, dar continuă să lucreze, străbătând la pas kilometri și kilometri de drumuri din Chișinău.

CHIȘINĂU, 6 ian – Sputnik. Poștașii îmi păreau un fel de supereroi în copilărie. Mai ales la sărbătorile de iarnă, când noi stăteam în casă la cald, iar ei înfruntau frigul și troienele, pentru a ne aduce ilustratele expediate de cei care ne felicitau, edițiile de sărbătoare ale ziarelor și revistelor. Făceau parte din „scenariul sărbătorilor de iarnă” – fără ei, bucuria n-ar fi fost deplină.

Nașterea Domnului. Maica Domnului cu Pruncul Iisus Hristos - icoană - Sputnik Moldova
Nașterea Domnului Iisus Hristos: De ce Dumnezeu a dorit să se nască om

Chiar dacă suntem în era telefoniei mobile și a internetului, poștașii încă mai fac parte din viața multor moldoveni.

„Oamenii încă-și mai scriu scrisori – mulți le primesc din Federația Rusă, își expediază și telegrame”, povestește pentru Sputnik Moldova Valentina, o femeie-poștaș care lucrează în Chișinău. Este vorbitoare de limba rusă, dar cunoaște foarte bine și româna. 

De 38 de ani lucrează poștaș în capitală. Locuiește într-o suburbie, la 15 kilometri distanță de Chișinău. Cinci zile pe săptămână, de luni până vineri, este la serviciu.

© Sputnik / Eleonora LisnicValentina, o femeie-poștaș
Video, foto: O moldoveancă admirabilă – iată ce meserie are - Sputnik Moldova
Valentina, o femeie-poștaș

Am întrebat-o câți kilometri parcurge zilnic pe jos. Firește că nu știe cu exactitate, dar a admis că pot fi și 8-10 kilometri în unele zile. La această distanță se adaugă și efortul urcatului scărilor de bloc la pas, în cazul edificiilor fără ascensor.

Și – surpriză! – Valentina ne-a mărturisit că are 70 de ani împliniți și de mult a trecut de vârsta-standard de pensionare.

După ora 8:00 dimineața începe să măsoare la pas cartierele din Sectorul Botanica, pentru a lăsa în cutiile poștale sau a le înmâna personal destinatarilor plicurile, facturile, ziarele și revistele la care sunt abonați.

Își încheie ziua de muncă pe la orele 16:00. După aceasta, ajunge acasă și se ocupă de treburile gospodăriei.

Nu duce corespondența și ziarele în geanta de poștaș, pentru că aceasta i se pare prea voluminoasă și grea – folosește o torbă. 

© Sputnik / Eleonora LisnicValentina, o femeie-poștaș
Video, foto: O moldoveancă admirabilă – iată ce meserie are - Sputnik Moldova
Valentina, o femeie-poștaș

Da, multe drumuri dintre blocuri sunt anevoios de parcurs la pas când plouă ori se formează ghețuș, dar „de-acum suntem obișnuiți, ne ducem, nu ne plângem de nimic”, mărturisește Valentina. 

Cum a devenit poștaș?

Nelu, proprietar de salon floristic - Sputnik Moldova
Societate
Video, Foto: O afacere care înflorește la propriu în Moldova

Acum 38 de ani, o prietenă care era poștaș i-a recomandat să se angajeze în domeniu. A început această muncă, i-a plăcut și nu a regretat niciodată alegerea făcută.

Care sunt bucuriile pe care i le prilejuiește meseria de poștaș? „Foarte mult timp mă aflu în aer liber, comunic cu oamenii, vreau să le fac bucurii oamenilor. Oamenii sunt recunoscători, dar și mie îmi place lucrul meu”, spune interlocutoarea.  

Când se bucură cel mai mult oamenii de sosirea poștașului? „Atunci când primesc pensia”, ne-a răspuns Valentina zâmbind.

A acceptat să ne divulge ce salariu lunar primește după majorarea din 2019 făcută pentru angajații Poștei Moldovei: în jur de 4.200 de lei net. În paralel, ridică și pensia.

Este mic, este mare acest venit raportat la efort? Interlocutoarea noastră este mulțumită – a fost poștaș și în ani cu condiții mai dificile și nu obișnuiește să se plângă: „Vreau încă să mai lucrez”. 

© Sputnik / Eleonora LisnicValentina, o femeie-poștaș
Video, foto: O moldoveancă admirabilă – iată ce meserie are - Sputnik Moldova
Valentina, o femeie-poștaș

Valentina este un poștaș parcă desprins dintr-un ghid de conduită al branșei. În primul rând, inspiră încredere. Este tacticoasă, reținută. Dar ochii îi zâmbesc atât de frumos atunci când sună la ușă cu vești bune! Clar lucru că este exact poștașul pe care ți-l dorești venind ca mesager al bucuriei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала