Парламент Республики Молдова - Sputnik Moldova
Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Maia Sandu s-a întâlnit cu Ursula von der Leyen

© Photo : Facebook / Maia SanduMaia Sandu s-a întâlnit cu Ursula von der Leyen
Maia Sandu s-a întâlnit cu Ursula von der Leyen - Sputnik Moldova
În cadrul vizitei pe care o efectuează la Bruxelles, președintele Republicii Moldova s-a întâlnit cu președintele Comisiei Europene.

CHIȘINĂU, 18 ian – Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat pe paginsa sa de Facebook că i-a mulțumit Ursulei von der Leyen pentru susținerea oferită țării noastre.

"Am avut o întrevedere cu Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei Europene, căreia i-am mulțumit în numele meu și al Republicii Moldova pentru susținerea oferită de-a lungul anilor în diferite domenii, susținere care a apropiat țara noastră de familia europeană și de care au beneficiat cetățenii noștri", a scris Maia Sandu pe Facebook.

Ea spus că a discutat cu interlocutoarea despre accesul mai rapid al moldovenilor la vaccinul anticovid, iar Ursula von der Leyen a dat asigurări că UE va acorda toată susținerea.

"Am discutat despre importanța accesului mai rapid la vaccinuri anti-Covid-19 pentru cetățenii Republicii Moldova și necesitatea de a asigura sistemul de sănătate cu echipament de protecție, despre importanța asistenței financiare pentru țara noastră în următorii ani, cât și cea a Parteneriatului Estic pentru apropierea noastră de valorile și standardele europene. Doamna Ursula von der Leyen ne-a asigurat că putem continua să ne bazăm pe toată susținerea din partea UE atât cu privire la vaccinarea cetățenilor noștri, cât și cu referire la asistența financiară continuă pentru a implementa reformele planificate", a scris președintele Republicii Moldova.

Игорь Додон вручил государственные награды группе спортсменов и их тренерам - Sputnik Moldova
Dodon: Moldova va primi câteva sute de mii de doze de vaccin rusesc "Sputnik V"
Totodată ea a mai spus că a abordat și "situația gravă în care se află fermierii noștri și întreprinderile mici și mijlocii din cauza pandemiei și secetei și despre modul în care pot fi ajutați să treacă peste criză".

"Am subliniat faptul că cetățenii Republicii Moldova mi-au oferit un mandat puternic anticorupție și că alegerea mea în calitate de Președinte este un prim pas spre consolidarea unei democrații cu adevărat europene a Republicii Moldova. După alegerile parlamentare anticipate și crearea unui guvern funcțional va fi posibilă implementarea reformelor pe care ni le-am planificat. Cetățenii Republicii Moldova s-au convins timp de mulți ani că Uniunea Europeană a fost întotdeauna alături de noi, și în momentele bune, și în momente mai grele. Cooperarea cu UE a adus și aduce în continuare beneficii concrete cetățenilor noștri. Zona de Liber Schimb cu UE a permis mărirea schimburilor comerciale, crearea locurilor de muncă acasă, în țara noastră, și a crescut rezistența Republicii Moldova la șocurile economice atât de ordin intern, cât și de ordin extern. Cooperarea cu UE este esențială pentru țara noastră, atât pe dimensiunea întăririi instituțiilor, cât și pentru a atenua efectele crizei economice", a mai relatat Maia Sandu.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала