Oameni in etate - Sputnik Moldova
Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Exclusiv: Trenurile locale și suburbane de pasageri NU vor fi sistate

Tren de pasageri - Sputnik Moldova, 1920, 04.02.2021
CFM nu sistează circulația trenurilor locale și suburbane de pasageri din 12 februarie, așa cum s-a vehiculat anterior. Precizarea a fost făcută de Adrian Onceanu, directorul Întreprinderii Calea Ferată Moldova, în exclusivitate pentru Sputnik Moldova.

CHIȘINĂU, 4 feb - Sputnik. Directorul CFM, Adrian Onceanu, a declarat că, la insistența Ministerului Economiei, administrația întreprinderii a venit cu propunerea să fie sistată din 12 februarie circulația trenurilor locale și suburbane de pasageri, dar și să fie concediați cel puțin o mie de angajați ai CFM, din cei 6800, măsuri care ar fi putut îmbunătăți situația financiară a companiei care suportă pierderi de milioane.

CFM  - Sputnik Moldova, 1920, 09.10.2020
Societate
Angajații de la CFM nu și-au primit salariile de două luni
Cu toate acestea, deputații din cadrul Comisiei parlamentare Economie, Bugete și Finanțe nu au acceptat aceste propuneri. 

”Eu am mers la Guvern, la deputați cu propuneri ca să ameliorăm situația și să scoatem întreprinderea din criza economică. Au fost mai multe puncte privind soluționarea problemelor, iar unul dintre acestea era sistarea circulației trenurilor interurbane, dar cu părere de bine, cred eu, nu a fost acceptată de comisia parlamentară. Precizez că trenurile vor circula în continuare și oamenii nu au motive să-și facă griji. Nu s-a acceptat nici reducerea numărului de angajați”,a declarat Adrian Onceanu, directorul CFM.

Directorul CFM este de părere însă că aceste măsuri ar fi fost utile pentru întreprindere. În aceste condiții, Adrian Onceanu a precizat că întreprinderea va veni cu alte măsuri pentru a acoperi restanțele salariale rămase din noiembrie și decembrie trecut. 

”În 2020 am avut 114 milioane de lei pierderi, în 2019 au fost 161 de milioane de lei, în 2018 au fost și mai mari - 185 de milioane. Cele mai mari pierderi au fost în 2015 - peste 250 de milioane, din genul acesta activitate care sunt călătoriile interurbane. Noi am încercat să ținem situația cu salariile sub control, dar în momentul când au venit sechestre și blocări de conturi, nu am mai putut face nimic și plătim salariile cu întârziere. Ne vom strădui să le achităm. Planificăm să vindem metal uzat, bunuri pe care nu le folosim, mai avem și alte proiecte care ar aduce niște profituri ”, a declarat Adrian Onceanu, directorul CFM.

La finele anului 2020, datoria creditoare a Întreprinderii de Stat ”Calea Ferată a Moldovei” constituia 459,4 milioane de lei, iar restanțele salariale erau de 35,5 milioane de lei. Situația financiară precară a CFM a fost generată de gestionarea ineficientă anterior, dar și de scăderea accentuată a volumului traficului de mărfuri și de pasageri din cauza pandemiei COVID-19.

În data de 28 ianuarie, subiectul a fost discutat la ședința Comisiei parlamentare Economie, Buget și Finanțe. Atunci a fost avizat proiectul de hotărâre cu privire la constituirea Comisiei speciale privind analiza situației economico-financiare de la CFM și rezultatul activității ramurii de transport feroviar pentru perioada 2010-2020. Propunerea a fost lansată de un grup de deputați ai fracțiunii parlamentare PSRM.

Întreprinderea de Stat ”Calea Ferată a Moldovei” are aproximativ 6800 de angajați. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала