Oameni in etate - Sputnik Moldova
Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Cum au evoluat prețurile de la începutul anului: Primele scumpiri și ieftiniri

© Sputnik / Алексей Сухоруков / Trecere la banca de fotografiiVarză
Varză - Sputnik Moldova, 1920, 15.02.2021
În ianuarie s-au scumpit unele legume și fructe proaspete, uleiul de floarea soarelui și alte produse. Varza s-a scumpit cu peste 15%. În schimb, ouăle și cartofii s-au ieftinit. Ne așteaptă o scumpire a alimentelor în 2021, dar nu dramatică.

CHIȘINĂU, 15 feb – Sputnik. Ritmul anual al inflaţiei a fost de 0,22% în ianuarie 2021, potrivit Băncii Naționale a Moldovei (BNM) și Biroului Național de Statistică (BNS). 

Salată „Olivie” cu cartofi - Sputnik Moldova, 1920, 17.11.2019
Societate
Câte kilograme de cartofi pe an consumă un moldovean

Este o rată a inflației la un nivel fără precedent de redus, în scădere față de decembrie 2020, când a constituit 0,39%. BNM a prognozat o inflație mică, de 1,8% pentru 12 luni ale anului 2021.

Biroului Național de Statistică a raportat ce modificări de prețuri, reflectate în rata inflației, s-au produs în ultimele 12 luni.

Astfel, prețul la produse alimentare în general a crescut cu 1,26% pe parcursul a 12 luni. Pe de altă parte, mărfuri nealimentare s-au ieftinit nesemnificativ, cu 0,08%, iar tarifele la serviciile prestate populaţiei au scăzut cu aproape un procent (-0,95%).

Comparativ cu decembrie 2020, în ianuarie 2021 preţurile medii de consum au urcat cu 0,46%.

Această creștere a preţurilor medii de consum în prima lună a anului curent a fost determinată de scumpirea produselor alimentare cu 0,58 la sută, a mărfurilor nealimentare - cu 0,60 la sută, iar a serviciilor prestate populației - cu 0,08 la sută.

Legumele și fructele proaspete s-au scumpit de la începutul anului

Legumele în stare proaspătă s-au scumpit cu 5,7% în ianuarie 2021, comparativ cu decembrie 2020. 

Veselă din lut, ulcior, farfurie, lapte, pâine - Sputnik Moldova, 1920, 09.09.2019
Urda: Ce se întâmplă în organismul tău când o consumi

Varza s-a scumpit cu 15,6%, castraveții – cu 13,4%, ciupercile – cu 6,0%, usturoiul – cu 5,7%, ceapa uscată – cu 3,6%, bostănoasele – cu 3,5%, tomatele – cu 2,0%, legumele rădăcinoase – cu 1,7%).

Cartofii, dimpotrivă, s-au ieftinit cu 0,9%.

Prețul la strugurii proaspeți a urcat cu 4,8%, la fructele de livadă sămânțoase – cu 1,3%, la fructe exotice – cu 1,0%.

Totodadă, prețul la uleiul de floarea soarelui a urcat în medie cu 5,3%.

S-a scumpit și laptele integral – cu 0,7%.

Smântâna, crupele și conservele din carne s-au scumpit cu câte 0,6%, iar mierea de albine – cu 0,4%.

Ouăle de găină s-au ieftinit în ianuarie, cu 7,4%.

Prețurile au scăzut cu mai puțin de un procent la carnea de oi și de porc, la mezeluri de calitate superioară, pește proaspăt și refrigerat, vinuri, băuturi nealcoolice, făină de grâu.

În ianuarie 2021 s-au scumpit carburanții, în raport cu decembrie 2020

Cât privește produsele nealimentare, creșteri de preț mai accentuate, de până la 6,0%, s-au produs în ianuarie 2021, în raport cu decembrie 2020, la gaz lichefiat ambalat în butelii, carburanți, lemne pentru foc, medicamente, frigidere și congelatoare, mașini de spălat, tehnică pentru grădină, țigări.

Pe de altă parte, potrivit BNS, s-au înregistrat reduceri ușoare de preț, de până la un procent, la autoturisme noi și autoturisme „la mâna a doua”, motociclete, cărbune de pământ, detergenți, aparate de aer condiționat, produse cosmetice, costume și încălțăminte pentru sport, îmbrăcăminte din blană naturală pentru bărbați, costume, pulovere pentru femei.

S-au scumpit unele servicii

Tarifele la unele servicii prestate populaţiei au crescut în ianuarie 2021 faţă de luna decembrie 2020.

Astfel, serviciile pentru cursuri de șoferi s-au scumpit cu 2,6%, tratamentele de îngrijire personală – cu 0,5%, serviciile în alimentația publică – cu 0,4%.

Ce se va întâmpla cu prețurile în 2021?

În anul 2020, multe produse alimentare s-au ieftinit – fenomen care a și determinat reducerea ratei inflației. 

Центральный рынок - Sputnik Moldova, 1920, 28.03.2020
Politică
Ce rezerve de produse alimentare avem: Discuția lui Igor Dodon cu Ion Perju - Video

Guvernatorul BNM, Octavian Armașu, a menționat la un briefing că produsele alimentare s-au ieftinit anul trecut din cauza cererii interne reduse, ca urmare a restricțiilor impuse din cauza pandemiei COVID-19.

Este vorba în primul rând de restricțiile ce vizează organizarea evenimentelor cu participarea unui număr mare de persoane în restaurante și cafenele. Oamenii nu au mai dat petreceri și chefuri mari, așa că cererea de produse alimentare a fost redusă, iar producătorii și furnizorii n-au avut temei să mențină prețuri mari ori să le sporească.

Un alt motiv al ieftinirii produselor alimentare a fost scăderea monedelor naționale în țările din regiune din care importăm, potrivit lui Octavian Armașu.

În 2021, lucrurile ar urma să se schimbe, potrivit prognozei BNM asupra inflației.

BNM se așteaptă la o creștere cu 14,3% a cotațiilor la produsele alimentare pe parcursul anului. Respectiv, va crește și inflația – până la 1,8% în 2021 și 4,4% în anul 2022.

Nu ne așteaptă o scumpire dramatică, conform prognozei.

Când mâncarea se ieftinește, oamenii săraci se bucură, dar economia suferă

În cele 12 luni ale anului 2020, produsele alimentare s-au scumpit per total cu numai 1,66%. Aceasta, chiar dacă producţia globală agricolă din 2020 a totalizat doar aproape 73% din volumul producției din anul 2019.

Повар - Sputnik Moldova, 1920, 28.01.2021
Societate
Sectorul HoReCa, cel mai afectat de pandemie: Recomandări de la experți pentru autorități

Anul trecut, precizăm, au scăzut cu o jumătate și chiar mai mult, comparativ cu anii trecuți, recoltele de porumb, floarea-soarelui, grâu, dar și fructe, pomușoare și legume, din cauza secetei și altor intemperii. Sputnik a prezentat detaliat aceste reduceri într-un articol anterior.

Prețurile mici la produsele alimentare au fost în beneficiul oamenilor cu venituri reduse, dar procesul dezinflaționist este în detrimentul oamenilor de afaceri și economiei în general, a comentat expertul economic Viorel Gîrbu pentru  Sputnik Moldova.

„Dezinflația este rea pentru economie... Dar noi economie nu prea avem. Deci, menținerea unor prețuri de consum mici mai reduce din impactul crizei, în special pentru păturile vulnerabile”, a spus Viorel Gîrbu.

Perioade secetoase sunt posibile și în 2021, potrivit meteorologilor europeni – prin urmare și agricultura Moldovei ar putea trece prin noi situații dificile. De asemenea, nu există semne că pandemia se va sfârși în curând. Oricum, mai rău să nu fie. Producția agricolă a fost mai mică în 2020, dar cererea internă a fost acoperită în totalitate și, în plus, am și exportat.

Pe ansamblu, Moldova reușește an de an să producă mai multe produse alimentare decât consumă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала