Парламент Республики Молдова - Sputnik Moldova
Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

PSRM vrea să înainteze propriul candidat la funcția de premier: Cine este el

© Sputnik / Mihai CarausPSRM
PSRM - Sputnik Moldova, 1920, 17.03.2021
Partidul Socialiștilor vrea să înainteze propriul candidat la funcția de premier. Anunțul a fost făcut de către deputatul PSRM Vlad Batrîncea. 

CHIȘINĂU 17 mart - Sputnik. Deputatul socialist a declarat în cadrul unui briefing că majoritatea parlamentară intenționează joi să anunțe public numele celui care va fi înaintat pentru funcția de premier. Deocamdată, Batrîncea nu a prezentat numele candidatului, dar a precizat că este un profesionist și că merită să ajungă la șefia Guvernului. 

„Un candidat bun, un profesionist, care va face față crizei. (...) Vedem o persoană pregătită și care știe bine ce presupune gestionarea crizei, ceea ce ține de activitatea stabilității economico-financiare și la sigur pot să spun că acesta va fi un membru de echipă care va face tuturor presiunilor, indiferent de unde vin acestea”, a declarat deputatul Vlad Batrîncea. 

El a precizat că nu ar fi vorba despre liderul PSRM Igor Dodon, dar nici despre fostul premier Ion Chicu. 

„A ocupat funcții înalte, a condus anumite procese importante și are o experiență bună în gestionarea crizelor și desigur că este mult mai bine pregătit decât candidatul propus de alți colegi”, a precizat Batrîncea. 

Заседание Парламента - Sputnik Moldova, 1920, 17.03.2021
Politică
Socialiștii merg la CCM: Cer să fie anulat decretul de desemnare a lui Grosu candidat

Întrebat de jurnaliști dacă PSRM ar putea susține candidatura lui Igor Grosu, deputatul Batrîncea a zis că nu vrea să dea niciun calificativ și că de fapt candidatura care ar urma să fie propusă de PSRM este mult mai potrivită pentru funcția de premier. 

Precizăm că în cadrul aceluiași briefing, deputatul socialist a declarat că PSRM va cere Curții Constituționale să anuleze decretul Maiei Sandu de înaintare a deputatului Igor Grosu la funcția de premier. Totodată, Batrîncea a declarat că Mariana Durleșteanu a fost supusă unor presiuni pentru a refuza să mai candideze la funcția de prim-ministru. El nu a oferit însă detalii în acest sens. 

Amintim că marți președintele Maia Sandu l-a desemnat pe deputatul Igor Grosu (liderul PAS) la funcția de premier. Declarația a fost făcută după discuțiile cu fracțiunile, platformele și grupurile parlamentare. La un briefing, Maia Sandu a declarat că a luat decizia după ce Mariana Durleșteanu a anunțat că renunță să mai candideze la șefia unui viitor guvern. Șeful statului susține că după discuțiile cu reprezentanții fracțiunilor a constatat că nu există un candidat la funcția de șef al Guvernului, așa că a decis să-l propună pe Igor Grosu. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала