Experții Victor Stepaniuc și Teodor Cârnaț - Când ajungem la anticipate?

Vineri, 16 aprilie, la ora 11.00, în centrul de presă Sputnik Moldova va avea loc o nouă rundă de discuții. Subiectul abordat va fi: ”Ce scenarii urmează după decizia Curții Constituționale”.

La 15 aprilie, Curtea Constituțională a recunoscut existența circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului, motivând prin „incapacitatea deputaților de a numi un guvern în conformitate cu articolul 85 din Constituție”. Președintele Maia Sandu a fost prezentă la ședință, unde și-a prezentat argumentele în sprijinul recursului său privind necesitatea dizolvării Legislativului.

Despre scenariile care urmează, discutăm cu istoricul și fostul deputat Victor Stepaniuc și expertul îndrept constituțional Teodor Cârnaț.

La prezentul aviz au fost formulate două opinii separate. Este vorba despre opinia separată a judecătorului Vladimir Țurcan și opinia disidentă a judecătorului Serghei Țurcan.

Ce va urma după decizia Curții Constituționale? Cum se vor derula evenimentele din țară? În ce măsură se va agrava criza politică din Moldova? Când ajungem la anticipate?

Răspunsurile la acestea, dar și alte întrebări vor fi abordate în cadrul discuției cu expertul în domeniul dreptului constituțional Teodor Cârnaț și politologul, fost consilier al prezidențial, Victor Stepaniuc.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала