Парламент Республики Молдова - Sputnik Moldova
Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Prima ședință plenară a Parlamentului după hotărârea Curții Constituționale

Ședința plenară a Parlamentului începe la ora 10:00 – pe agendă sunt incluse aproape 20 de subiecte.

Deputații vor avea de examinat vineri, 16 aprilie, în jur de 20 de subiecte, comunică serviciul de presă al instituției.

În cadrul ședinței plenare, deputații urmează să discute proiectul de lege cu privire la blocul locativ destinat participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl; proiectul privind instituirea unor măsuri de susținere a întreprinderilor micro în cazul imposibilității calculării, raportării și achitării impozitelor, taxelor și altor plăți obligatorii; proiectul privind acordarea, cu titlu de excepție, a dreptului la pensie anticipată pentru limită de vârstă; proiectul de lege privind compensarea tarifelor la energia electrică utilizată de consumatorii gospodăriilor casnice.

Totodată, vor fi dezbătute între altele modificările la Legea cu privire la protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl, la Legea privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, la Legea privind tratatele internaționale ale Republicii Moldova, la Legea cu privire la serviciul diplomatic etc.

Joi, 15 aprilie, a avut loc ședința Curții Constituționale în cadrul căreia s-au constatat că sunt întrunite circumstanțele de dizolvare a Parlamentului. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала