Fumul toxic de la incendiu a pătruns adânc în atmosferă: Cât de periculos este - ecologist

© Photo : Facebook / Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAIIncendiu de proporții pe strada Calea Basarabiei 30 din Chișinău
Incendiu de proporții pe strada Calea Basarabiei 30 din Chișinău - Sputnik Moldova, 1920, 21.04.2021
Incendiul care s-a declanșat dimineață în Chișinău a provocat daune mediului, întrucât s-a aprins un depozit cu vopsele - adică au ars substanțe care au produs gaze toxice. Totuși, ecologiștii spun că nu există motive de mare îngrijorare pentru oameni.

CHIȘINĂU, 21 apr - Sputnik. Ecologistul Ilia Trombițchi a declarat pentru Sputnik Moldova că am avut mare noroc de faptul că dimineață nu am avut parte de vânt, altfel, fumul toxic produs de incendiu s-ar fi răspândit în tot Chișinăul, iar locuitorii ar fi inhalat substanțe nocive. 

„După cum am observat, fumul se ridică în sus, datorită faptului că în acest moment nu avem vânt puternic. Datorită acestui fapt, nu avem daune mari pentru oraș și nu influențează semnificativ calitatea apei. Sunt posibile probleme legate de calitatea aerului în nemijlocita apropiere de locul incendiului. Pot apărea și probleme de sănătate. Dar este o chestie temporară. S-au produs gaze toxice. Ele vor ajunge undeva în straturile medii ale atmosferei, dar se vor împrăștia și nu trebuie să exagerăm pericolul, cel puțin pentru Chișinău”, a declarat ecologistul. 

Mai devreme Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a declarat că incendiul devastator care s-a produs în dimineața zilei de miercuri pe strada Calea Basarabiei a fost localizat și nu se mai poate răspândi. Totuși, pompierii se află și acum la fața locului și luptă cu flăcările.

Pentru a lichida flăcările, la fața locului au fost îndreptate 15 unități de tehnică și 60 de pompieri, conform nivelului sporit de intervenție, de gradul III. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, suprafața depozitului afectat de flăcări este de 2 000 de metri pătrați. Totodată, salvatorii anunță că nu au fost raportate victime.

Flăcările au izbucnit în această dimineață la un depozit în care erau păstrate vopsele, pe strada Calea Basarabiei 30. Serviciul de urgență 112 a fost alertat la ora 07:20.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала