Парламент Республики Молдова - Sputnik Moldova
Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Procuratura va examina în regim prioritar faptele de „uzurpare a puterii în stat”

© Sputnik / Mihai CarausProcuratura Generală
Procuratura Generală - Sputnik Moldova, 1920, 26.04.2021
Procuratura Generală anunță că va examina în regim de urgență adresarea deputaților PAS care au reclamat pretinse fapte „de uzurpare a puterii de stat și tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate”.

CHIȘINĂU, 26 apr - Sputnik. Procuratura Generală anunță că a recepționat în dimineața zilei de luni adresarea venită din partea deputaților PAS Sergiu Litvinenco și Virgiliu Pâslariuc, care au cerut să fie examinate faptele de uzurpare a puterii de stat și tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate de acest lucru.

„Adresarea survine ca urmare a evenimentelor și deciziilor luate vinei, 23 aprilie 2021, de Parlamentul Republicii Moldova, în raport cu Curtea Constituțională”, precizează instituția într-un comunicat de presă.

Adresarea va fi examinată de un procuror din cadrul Procuraturii Generale.

„Având în vedere rezonanța social-sporită a faptelor sesizate, Procuratura va examina în ordine prioritară și în regim de urgență acest caz și va dispune o soluție legală”, mai notează Procuratura Generală.

Filmul ultimilor episoade ale războiului instituțional - vineri, 23 aprilie 2021

Cele mai recente confruntări între cele două tabere au avut loc vineri, 23 aprilie, când în dimineața zilei, fracțiunea PSRM a înregistrat astăzi la Parlament o declarație privind „recunoașterea caracterului captiv al Curții Constituționale".

Parlamentul și „recunoașterea caracterului captiv al Curții Constituționale"

În declarație, deputații PSRM constatau că Înalta Curte a sfidat Constituția în data de 15 aprilie, atunci când a constatat că există circumstanțe pentru dizolvarea Parlamentului, în pofida faptului că în Legislativ există o majoritate gata să sprijine un candidat la funcția de premier.

„Parlamentul Republicii Moldova (...) constată cu îngrijorare că unicul organ ce realizează jurisdicția constituțională - Curtea Constituțională - este capturată prin acțiunile vădit arbitrare și neconstituționale ale judecătorilor Domnica Manole, Liuba Șova și Nicolae Roșca, care prin decizia adoptată au admis încălcarea jurământului depus în data de 16 august 2019”, a declarat deputatul socialist Vasile Bolea. În final, cu 54 de voturi "pentru", Parlamentul a adoptat declarația privind „caracterul captiv al Curții Constituționale”.

Parlamentul a anulat hotărârea prin care Domnica Manole a fost numită judecător CC

Mai mult, a Parlamentul a anulat hotărârea prin care Domnica Manole a fost numită judecător la Curtea Constituțională.

În prezentarea proiectului de hotărâre, socialistul Vasile Bolea a precizat că este vorba de un proiect care anulează prin retragere în parte cu efect pentru viitor actul individual ilegal favorabil și anume Hotărârea Parlamentului nr.121 din 16 august 2019 privind numirea doamnei Domnica Manole în funcția de judecător al Curții Constituționale”.

PAS și simpatizanții săi, în fața Curții Constituționale - Sputnik Moldova, 1920, 26.04.2021
Politică
Igor Grosu: Igor Dodon ne cheamă la dialog

„La emiterea actului administrativ individual de numire în funcție a doamnei Domnica Manole au fost încălcate mai multe norme de drept care au ca obiect de reglrementare condițiile de numire în funcție de judecător a Curții Constituționale, înclusiv normele privind organizarea și desfășurarea concursului”, a declarat Vasile Bolea, autorul proiectului.

Socialistul spune că Domnica Manole a fost numită în funcția de judecător al Înaltei Curți cu încălcarea criteriului juridic de înaltă competență profesională.

„Domnica Manole a menționat că meritele acesteia pentru a deveni judecător al Curții Constituționale constă în faptul că în ultimii trei ani ar fi fost pe baricade. Totodată, Domnica Manole a picat concursul la Guvern, Consiliul Superior al Magistraturii și Parlament, fapt ce denotă o lipsă totală a profesionalismului”, a mai spus socialistul Vasile Bolea.

Curtea Constituțională ripostează

La puțin timp, în aceeași zi de 23 aprilie, a urmat reacția Judecătorilor Curții Constituționale, care au calificat declarația privind „caracterul captiv al Curții Constituționale” ca fiind exclusiv politică.

У здания КС проходит митинг сторонников партии Действие и солидарность - Sputnik Moldova, 1920, 26.04.2021
Video
Video - PAS și simpatizanții, la Curtea Constituțională

„Judecătorii Curții respectă dreptul la libertatea de exprimare politică al parlamentarilor, însă reiterează că asemenea declarații prejudiciază statul de drept, imaginea Curții Constituționale și periclitează implementarea unei veritabile culturi a constituționalismului în Republica Moldova. De asemenea, judecătorii Curții reiterează că, potrivit articolului 140 din Constituție, hotărârile, avizele și deciziile  Curții Constituționale sunt definitive și nu pot fi atacate. Acestea sunt obligatorii pentru toate   autoritățile  statului”, este precizat într-un comunicat al CC.

PAS cheamă lumea la proteste

La amiază, PAS cheamă lumea la proteste. Mai exact, deputații Partidului Acțiune și Solidaritatea au îndemnat lumea să iasă în fața Curții Constituționale în semn de protest față de abrogarea hotărârii de numire în funcția de judecător al CC a Domnicăi Manole.

Legislativul a votat numirea unui nou judecător la CC - Boris Lupașco
De cealaltă parte, deputații din majoritatea parlamentară a Legislativului au votat numirea unui nou judecător la Curtea Constituțională. Este vorba de Boris Lupașco și după procedura de vot, el a depus jurământul.

Sute de oameni în fața sediului Curții

Dar șirul evenimentelor nu s-a sfârșit aici. 

Sergiu Litvinenco - Sputnik Moldova, 1920, 23.04.2021
Politică
PAS a contestat la Curtea Constituțională hotărârile de astăzi ale Parlamentului

Îndemnul de a ieși la acțiunea de protest în susținerea Curții Constituționale, venit din partea deputaților Partidului Acțiune și Solidaritatea, după anularea de către deputați a hotărârii prin care Domnica Manole a fost numită în funcția de judecător al Curții Constituționale, a adunat sute de oameni în fața instituției. Majoritatea lor erau susținători PAS, dar și reprezentanți ai altor partide. În același timp, Maia Sandu anunță că a convocat ședința Consiliului Suprem de Securitate, în contextul deciziilor adoptate astăzi în Parlamentul Republicii Moldova cu referire la Curtea Constituțională. Iar PAS contestă la Curtea Constituțională hotărârile Parlamentului de anulare a numirii Domnicăi Manole în funcția de judecător al Curții Constituționale și cea de numirea a lui Boris Lupașco în calitate de judecător la Înalta Curte.

Comisia Parlamentară Specială privind Reforma Constituțională

Potrivit președintelui Comisiei Juridice, Numiri și Imunități, Vasile Bolea, care este și unul din autorii proiectului, documentul a fost elaborat în scopul asigurării stabilității, funcționalității și conlucrării ramurilor puterilor în stat și sporirii eficienței administrației publice, garantării independenței și protecției juridice autorității de jurisdicție constituțională, consolidării societății, a statalității, suveranității și independenței Republicii Moldova.

Sandul la ședința Consiliului Suprem de Securitate - Apel la instituțiile de forță

În paralel, Maia Sandu convoacă ședința Consiliului Suprem de Securitate, în contextul deciziilor adoptate de Parlament cu privire la Curtea Constituțională. După ședință ea a făcut declarații de presă în care le-a solicitat conducătorilor organelor de forță, Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General de Poliție, Inspectoratului Național de Patrulare, Armatei Naționale, să nu se lase antrenați în acțiuni neconstituționale.

Curtea Constituțională - Sputnik Moldova, 1920, 23.04.2021
Politică
Curtea Constituțională are un nou judecător: Cine este
 

Maia Sandu a menționat că a solicitat Procuraturii Generale să investigheze acțiunile de astăzi ale Parlamentului sub aspectul infracțiunii de uzurpare a puterii în stat, precum și „faptele participanților la acest atac al ordinii de drept”.

„Am cerut Serviciului de Informații și Securitate să urmărească acțiunile de încercare a subminării ordinii constituționale și să asigure prevenirea destabilizării situației în țară”, a mai spus Maia Sandu.

Președintele consideră deciziile de vineri ale deputaților drept „derapaje antidemocratice” și le solicită parlamentarilor să pună punct unor astfel de acțiuni. Mai mult, șeful statului precizează că cei care au comis aceste acțiuni sunt pasibili de pedeapsă. Maia Sandu a făcut apel la comunitatea internațională să ofere sprijin pentru apărarea democrației. De asemenea, șeful statului a făcut apel direct la socialiști, precizând că decizia de revocare a unui judecător al Curții Constituționale de către Legislativ este ilegală și nulă.

Maia Sandu, la postul public de televiziune

Mai târziu, Maia Sandu a ieșit cu declarații la postul public de televiziune în care anunță că noul judecător la Curtea Constituțională, Boris Lupașcu, numit astăzi de deputații moldoveni, nu va avea acces în cadrul instituției. Tot Sandu a spus că Domnica Manole este în continuare judecător al Curții Constituționale.

lexandru Tănase - Sputnik Moldova, 1920, 23.04.2021
Politică
A rămas sau nu Manole fără mandat de judecător - fost președinte al CC

Ea a mai menționat că acțiunile de vineri ale deputaților sunt neconstituționale și nu pot schimba componența CC. Mai mult, președintele a anunțat că sediul Curții Constituționale este păzit la indicația sa, iar noul judecător ales de deputați, Boris Lupașcu, nu va putea participa la ședințele Înaltei Curți.

„N-are cum să vină domnul Lupașcu, pentru că Curtea Constituțională este păzită la indicația mea. Doar persoanele care lucrează în mod legal și constituțional pot să intre și să decidă în cadrul Curții”, a punctat Sandu.

Președintele l-a prevenit pe Boris Lupașcu că poartă răspundere pentru că și-a dat acordul să fie numit în funcția de judecător al CC, un act neconstituțional, spune Maia Sandu.

Ședința CC s-a desfășurat în vechea componență: anulează deciziile Parlamentului

În consecință, ședința CC s-a desfășurat în vechea componență, cu participarea Domnicăi Manole și fără participarea lui Boris Lupașcu. Și, deja noaptea, după ora 21:00, Curtea și-a anunțat deciziile: Hotărârea Parlamentului privind anularea hotărârii prin care Domnica Manole a fost numită în funcția de judecător al Înalte Curți a fost suspendată și  a fost suspendată hotărârea de numire a unui nou judecător la CC, a lui Boris Lupașcu.

„Astăzi, 23 aprilie 2021, Președintele ad-interim al Curții Constituționale a admis, în baza articolelor 71 alineatele (2) și (4) din Codul jurisdicției constituționale și 251 alin. (2) și (4) din Legea cu privire la Curtea Constituțională,  cererea de suspendare a acțiunii Hotărârii Parlamentului privind anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale și a Hotărârii Parlamentului din 23 aprilie 2021 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale, depusă de domnul Sergiu Litvinenco, deputat în Parlamentul Republicii Moldova”, este precizat în informarea de presă transmisă de Curtea Constituțională.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала