Video
Urmăriți ultimele evenimente din lume și din țară în materialele video Sputnik

Priveliște magnifică: Unul dintre cele mai mari câmpuri de lavandă – Video

Imaginile filmate de la înălțime și de la suprafața solului au surprins teritorii imense în floare, de o frumusețe rară.
Câmpul imens de lavandă, cu o suprafață de 250 de hectare, al companiei agricole ”Turgenievsk” a înflorit în Crimeea în luna iunie, atrăgând turiști din toate colțurile țării.
Soiul de lavandă "Sineva", extrem de popular și răspândit în Crimeea, atrage atenția celor care doresc să facă fotografii spectaculoase sau să se aleagă cu impresii de neuitat. În timpul sezonului de înflorire, turiștii vin aici în fiecare zi să se bucure de frumusețe și să respire aerul curat de munte.
Alexei Mișin, directorul companiei agricole ”Turgenievsk”, spune că lavanda cultivată pe câmpuri "nu este doar frumoasă, ci și utilă". Este o sursă de ulei esențial și hidrolat de lavandă extrem de valoroase. Sunt folosite în multe ramuri ale parfumeriei, cosmeticelor și farmaceuticii.
Potrivit lui Mișin, câmpul de lavandă al întreprinderii agricole poate fi văzut la zeci de kilometri distanță, chiar și din avion.
„Cei care aterizează pe aeroportul din Simferopol sau decolează în funcție de direcție, văd și ei această incredibilă pată albastră de o frumusețe rară”, a adăugat Mișin.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала