Centrul COVID-19 Chisinau MoldExpo - Sputnik Moldova, 1920
Coronavirus
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu evoluția situației epidemiologice în țara noastră și în întreaga lume.

Date alarmante: Tot mai mulți copii și gravide se infectează cu COVID-19

© Sputnik / Anatolii KiriakCentrul COVID-19 Chisinau MoldExpo
Centrul COVID-19 Chisinau MoldExpo - Sputnik Moldova, 1920, 14.09.2021
Ministerul Sănătății a prezentat datele privind evoluția noului coronavirus în țara noastră. Astfel, crește numărul infectărilor în rândul copiilor și a femeilor gravide. Totodată, 80% din totalul celor bolnavi s-au dovedit a fi nevaccinați.
CHIȘINĂU, 14 sept - Sputnik. Datele Ministerului Sănătății arată că săptămâna trecută au fost înregistrate 4 593 de cazuri de COVID-19, dintre care 80 la sută dintre ele sunt în rândul persoanelor nevaccinate. Totodată, se atestă o creștere considerabilă a numărului de cazuri noi în rândul copiilor.
Dacă acum două săptămâni au fost înregistrate 302 cazuri noi în rândul minorilor, atunci, săptămâna trecută, numărul a ajuns la 539 de cazuri de COVID-19. Potrivit Ministerului Sănătății, cifra a crescut cu 78 la sută. Totodată, datele mai arată că și numărul celor gravide infectate cu noul virus este în creștere. Săptămâna trecută, 29 de femei însărcinate au fost diagnosticate cu COVID-19.
Media cazurilor a înregistrat o creștere cu 42 la sută.
„Majoritatea pacienților au dezvoltat forme ușoare și asimptomatice (89,0%), fiind urmați de pacienții cu forme medii (6,9%) și forme grave (4,1%). Internați în stare extrem de gravă, la moment, 54 de pacienți se află în secțiile de terapie intensivă”, se menționează într-un comunicat al Ministerului Sănătății.
Кишинев выходит из режима ЧП - Sputnik Moldova, 1920, 14.09.2021
Coronavirus
Noile decizii ale CESP Chișinău: Ce măsuri a dispus Comisia - hotărârea integrală
Crește și numărul celor care cedează în fața bolii. Astfel, pe parcursul săptămânii trecute, 85 de pacienți au pierdut lupta cu boala, dublu față de datele înregistrate acum două săptămîni, cînd s-au înregistrat 42 de decese.
În urma înregistrării unui număr tot mai mare de cazuri noi, a fost stabilită alerta de Cod roșu pentru toate teritoriile administrative cu excepția raioanelor Dubăsari și Râșcani, unde a fost stabilită alerta cu Cod portocaliu.
Ministerul Sănătății a precizat că de la începutul campaniei de vaccinare, în țară s-au imunizat 1 336 608 persoane.
Coronavirus SARS-CoV-2 (photo d'archives) - Sputnik Moldova, 1920, 13.09.2021
Coronavirus
Ce simptome pot avea cei infectați cu Delta: Persoanele vaccinate pot fi asimptomatice
„Cea mai înaltă rată de vaccinare cu schema completă e înregistrată în municipiul Chișinău – 32%, raionul Soroca – 24%, raionul Dubăsari – 23%, raionul Orhei - 22%. În același timp, cea mai redusă acoperire vaccinală din țară între 12% – 15% se atestă în raioanele Leova, Sângerei și UTA Găgăuzia. O rată mică de acoperire vaccinală este atestată și în rândul populației cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani”, susține ministerul de resort.
Totodată, de la începutul campaniei de vaccinare, au fost înregistrate 1 496 de reacții adverse, dintre care 92,1% sunt forme ușoare, iar 7,9 % sunt forme moderate.
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала